În aceste zile, se strâng ultimele semnături privind declanșarea grevei generale în toate unitățile de învățământ.
Președintele Ligii Sindicatelor din Învățământ (LSI) Botoșani, Liviu Axinte, a declarat că mai sunt unele școli care încă nu au definitivat transmiterea semnăturilor pentru a fi făcută raportarea finală.
„În perioada aceasta trebuie definitivat referendumul privind participarea la grevă. Practic, noi am convocat o ședință a Colegiului Liderilor mâine în care sperăm să definitivăm această situație. În unele școli mai avem unele întârzieri la realizarea acestui referendum astfel încât să centralizăm și să raportăm Federației numărul de participanți la greva generală care este stabilită a fi declanșată pe data de 22 mai 2023”
Liviu Axinte, președinte LSI Botoșani.
De altfel, reamintim că în toate școlile din țară sunt strânse aceste semnături. Miercuri la București a fost organizat un marș cu 15.000 de oameni.
Reamintim principalele revendicări ale sindicaliștilor din Educație:
Doina Federovici: La această rundă de alegeri este vorba despre totul sau nimic – VIDEO
Oana Sava
Mar 21, 2025
Gabriela Erdic
Mar 21, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 21, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile