Discuţiile din Comisia Comună, Economică şi Juridică din Senat privind Legea dării în plată au fost extrem de aprinse, continuând lupta dintre bancheri şi Banca Naţională, pe de-o parte şi iniţiatorul legii, deputatul PNL Daniel Zamfir, de cealaltă parte, scrie Ziarul Financiar.
Propunerile formulate de Banca Naţională a României la Legea dării în plată, care presupune predarea băncii a cheilor apartamentului de către un debitor , fără ca acesta să mai poată fi urmărit în cazul în care există o diferenţă între valoare creditului şi valoarea imobilului, au fost respinse de membrii comisiilor. Banca Naţională a cerut ca programul Prima Casă să nu fie inclus în Legea dării în plată, legea să se refere numai la cazurile sociale, respectiv cei care nu mai pot plăti ratele la credit prin impunerea unui plafon maxim de 150.000 de euro sau a unui prag de 65% pentru serviciul datoriei (dacă serviciul datoriei depăşeşte 65% din veniturile debitorului, cazul poate fi considerat social).
Amendamentul legat de excluderea programului Prima Casă a căzut la vot, cu un scor de 8 la 8, conform unei surse prezente miercuri, la dezbatere. La vot egal, amendamentul este considerat respins, respectiv rămâne varianta iniţiatorului.
Senatorul Şerban Mihăilescu, vicepreşedinte al UNPR, cunoscut în lumea politicii sub pseudonimul „Miki Şpagă” (a fost secretar general al guvernului Năstase), ar fi putut să încline balanţa dacă ar fi fost prezent şi la vot şi ar fi votat cum a declarat la începutul şedinţei, ca programul Prima Casă să nu intre în Legea dării în plată. Conform sursei prezente în Comisie la discuţie, senatorul Şerban Mihăilescu a spus că vrea ca Prima Casă să iasă din Legea dării în plată, dar ulterior a plecat de la discuţiile din Comisii şi nu a participat la votul final. Contactat de ZF, senatorul Şerban Mihăilescu a declarat că susţine scoaterea programului Prima Casă din Legea dării în plată, dar nu a vrut să spună de ce nu a fost prezent la votul final.
„Domnule, nu înţelegi că nu contează votul meu pentru că Legea se duce în Camera Deputaţilor, iar acolo este votul final... şi s-ar putea să avem surprize mari care să arunce în aer Legea?!”
Dar de ce nu aţi fost prezent la vot?
„Hai, domne, ţi-am explicat o dată, dacă înţelegi bine, dacă nu, scrie ce vrei, ce mă freci la ora asta?” (n.r. vineri, ora 18:30).
BNR şi băncile solicită insistent scoaterea programului Prima Casă din Legea dării în plată pentru că în caz contrat România, ca stat, ar fi afectat prin neonorarea garanţiei acordate în acest program. În ultimii cinci ani, majoritatea creditelor ipotecare acordate au fost date prin programul Prima Casă, care prevede un avans de numai 5% şi o dobândă de 2 puncte procentuale peste indicatorul de referinţă de împrumut la lei, ROBOR (0,79% pe an în prezent). Când a fost pornit programul, majoritatea creditelor ipotecare au fost date în euro, pentru că dobânzile la euro (indicatorul de referinţă EURIBOR) erau mult mai mici decât cele la lei. Ulterior, odată ce dobânzile la lei au scăzut, Guvernul a renunţat la euro şi a trecut numai pe lei.
În acest moment există o dispută legată de modul cum se interpretează garanţia statului în creditele ipotecare, care au făcut obiectul acestui program. Garanţia statului intervine în momentul în care un debitor nu poate plăti creditul. Dar nimeni nu s-a gândit ce se întâmplă atunci când bunul este dat în plată, iar creditul faţă de bancă se stinge, pentru că nu există o situaţie de default. Bancherii spun că dacă programul prima Casă va rămâne în legea dării în plată ei nu vor mai acorda acest gen de credite. Răspunsul deputatului Daniel Zamfir a fost că în acest caz, o agenţie guvernamentală a statului poate prelua acest program.
Un bărbat a luat taxiul de la Suceava la Iași după ce i-a fost anulat zborul: CÂT a plătit
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Botoșăneancă celebră ajunsă pe patul de spital în toiul nopții
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Doina Federovici, aleasă în conducerea Senatului
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
OFICIAL: Alexandru Cîmpanu a semnat cu FC Botoșani - Bine ai revenit acasă!
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile