Ideea ”formidabilă” de revitalizare a Centrului Vechi prin organizarea din nou a festivalului verii sau toamnei în această parte a orașului s-a dovedit cât se poate de neinspirată. Vineri seară s-a văzut iarăși ce înseamnă găzduirea unei acțiuni de anvergură timp de trei-patru zile, în timp ce în restul anului zona istorică a urbei este lăsată de izbeliște, la mâinile minoritarilor, fără ca autoritățile să se implice cu adevărat în revigorarea acesteia.
La spectacolele din Piața 1 Decembrie 1918 au asistat maxim 1.000 de spectatori, ”doar” de vreo cinci ori mai puțini decât au fost săptămâna trecută la Festivalul Diversității Multiculturale, care a avut loc însă în bulevardul Mihai Eminescu. Iar spre o mie de oameni au fost în cel mai bun moment, fiindcă la recitalul ”Ligia & band”, care teoretic ar fi trebuit să fie punctul culminant al primei seri de la September Fest, nu mai erau nici măcar 500.
Iar o bună parte erau ”veșnicii” cetățeni din Centrul Vechi, care au fost transformat zona festivalieră într-o groapă de gunoi. Coji de semințe, pungi de semințe, pahare, pungi de chipsuri, sticle și altele asemenea ”ornau” Centrul Vechi în care prin program european s-au băgat 7 milioane de euro pentru reabilitare. Minoritarii au inventat și tot felul de ”afaceri de festival”, de la clasica vânzare de semințe, la vânzarea de baloane. Nu a lipsit nici o d-nă venită să făcă bani cu un cântar. Unii au ocupat zeci de minute băncile, nesfiindu-se să se culce pe ele în cel mai propriu sens al cuvântului.
Cu excepția viceprimarului Cosmin Andrei, căruia i s-a dat misiunea de a se ocupa de festival cu 0 lei și 0 bani, nici un alt conducător din Primăria Botoșani sau consilier local n-a fost văzut la festival. De altfel, artiștii veniți nu au fost întâmpinați de nimeni din partea municipalității la cortul montat în spatele scenei. Toate acestea s-au întâmplat și pe fundalul lipsei unui artist de calibru. Iar aceasta nu este doar problema primei seri, ci a întregului festival, departe de nivelul unei sărbători comunale de pe la Vlăsinești, Stăuceni, Copălău sau Suharău, unde primarii, viceprimarii și consilierii au fost în stare să aducă cântăreți de care lumea chiar a auzit.
VEZI ȘI:
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Sărbătoarea Nașterii Domnului: tradiții fascinante și superstiții care dăinuie peste generații
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile