Cazurile bătrânilor care se sfârșesc în singurătate sunt tot mai dese, așa că Ministerul Muncii a compus și deja a fost și aprobat în guvern o Hotărâre care prevede dezvoltarea și reînființarea, acolo unde este cazul, a serviciilor comunitare care să aibă grijă de acești amărâți.
Circa 300.000 de vârstnici vor benefi cia de acest program.
Rămași singuri pe lume, fără nimeni care să le mai bată la ușă, să-i întrebe de sănătate sau să-i ajute la cumpărături ori la treburile casei, mulți bătrâni din România se sting în singurătate cruntă. În multe cazuri, vecinii își dau seama că bătrânii au decedat abia atunci când își amintesc că nu i-au mai văzut de mult sau când mirosul corpului în putrefacție ajunge până la ei.
La Botoșani, luna trecută, spre exemplu, echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță și de la Poliție au spart ușa unei bătrâne de 75 de ani, despre care vecinii spuneau că nu mai răspunde de zile bune. Femeia decedase de mai bine de 48 de ore, dar fiind singură pe lume, abia după atâta amar de vreme cineva s-a gândit că poate i s-a întâmplat ceva.
„Acesta cazuri sunt clasice pentru noi, din păcate. E cumplit să te stingi într-o astfel de singurătate. Mulți sunt bolnavi, fac infarct, iar dacă cineva i-ar vizita măcar o dată pe zi, pe unii chiar i-am putea salva. Așa, îi găsești morți de mult și nu mai ai ce să le faci”, a povestit un ambulanțier, pentru Evz
În sfârșit, autoritățile s-au gândit și la ei
Ministerul Muncii a pus la punct și au fost aprobate deja în ședința de Guvern, de miercurea trecută, două Programe de interes național pentru dezvoltarea sistemului de asistență a vârstnicilor la domiciliu.
E vorba de „Servicii comunitare la domiciliu pentru persoanele vârstnice” și „Sprijin pentru autoritățile administrației publice locale din unele unitățile administrativ-teritoriale în care nu s-au înființat/nu au fost acreditate serviciile publice de asistență socială”, care vor fi implementate în perioada 2018 – 2020. Bugetul total alocat celor două programe este de aproape 115.000.000 lei, adică circa 24,5 milioane de euro.
Primul dintre programe vizează „creşterea calităţii vieţii persoanelor vârstnice dependente, singure ori a căror familie nu poate să le asigure îngrijirea, prin menţinerea autonomiei acestora pe o perioadă cât mai lungă, prevenirea agravării situaţiei de dependenţă și a instituţionalizării”, se arată în hotărâre.
În cadrul acestuia, practic, asistenți comunitari locali „vor asigura servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice dependente și vor fi înființate noi unități de îngrijire la domiciliu, publice, în cadrul/în subordinea serviciilor publice de asistență socială (SPAS), în unitățile administrativ-teritoriale în care acestea nu există.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024