Sesizarea a fost făcută de autoritățile franceze care aveau informații că la o adresă web din România există un deținător de materiale pornografice cu conținut șocant. Pe fir au intrat procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Botoșani.
Odată primite datele necesare s-a pus în executare un mandat de percheziție informatică la adresa indicată unde au fost găsite stocate sute de materiale pornografice cu copii care i-au șocat inclusiv pe procurori.
„Am fost sesizați de autoritățile din Franța, au identificat un user cu un IP din România. Am demarat cercetări, am făcut o percheziție și am găsit terra de materiale pornografice. Dar materiale pornografice urâte, cu copii. Nu adolescente, copii, copii. Nu erau din Botoșani materialele, erau deținute și erau puse la share. Erau pe un anumit site și avea la share cantități enorme cu filmulețe cu copii, dar urâte. Deocamdată efectuăm cercetări să vedem dacă a obținut și foloase materiale directe”,
Ciprian Mihai, procuror șef DIICOT Botoșani
Dincolo de acest dosar aflat în lucru la DIICOT Botoșani, și care este de departe unul dintre cele mai grave, prin prisma implicării copiilor, structura nu mai instrumentează alte anchete în care să fie implicate rețele de crimă organizată.
Sunt mai degrabă infracțiuni de pornografie infantilă prin utilizarea mijloacelor informatice, comise între copii. Sau tineri. Mai ales în vremurile actuale, în care copiii au acces la internet.
„Foarte multe, în special fetițe, de 12 – 13 – 14 ani dezvoltă relații online și la un moment dat, în urma unor conversații își fac diferite selfie-uri, foto sau video. Trimit la prieten. Ca orice relație în lumea asta, la un moment dat se încheie. Se ceartă, prietenul se enervează: «aa, nu vrei să mai continui, nu vrei să mai fim prieteni, lasă că dau eu filmulețul». Prietenii sunt minori, majori dar tot tineri, o fetiță de 14 ani nu o să aibă o relație cu unul de 40 de ani. Sunt tineri de 18, 19 sau 20 de ani”,
Ciprian Mihai, procuror șef DIICOT Botoșani
La cazuri de acest gen, dirigintele de la clasă sau alți profesori, sesizează Poliția sau DIICOT și astfel se ajunge la declanșarea unei anchete. Se dispune inclusiv confiscarea telefoanelor de la copiii implicați care au primit fotografiile compromițătoare și care pot fi recuperate, chiar dacă au fost șterse din memoria telefonului.
Însă, având în vedere numărul mare de astfel de cazuri, procurorii atrag atenția părinților și cadrelor didactice să acționeze mai mult pentru a-i face pe copii să conștientizeze riscurile la care se expun.
„Am mai atras atenția asupra educației, trebuie un semnal de alarmă în școli. Nu faceți fotografii, selfie-uri! Cu siguranță se fac activități, dar tentația este mare, orice copil are telefon și nu-și dau seama, se duc în fața oglinzii și fac selfie-uri și trimit la prieten. Apoi se ceartă și ajunge pe grupul clasei, ajunge la cunoștința dirigentului, a părinților, ne sesizează pe noi și facem cercetări. Ea persoana vătămată minoră, el tânăr sau minor. Cred că mai mult de o treime din dosarele noastre sunt pe infracțiunea asta”,
Ciprian Mihai, procuror șef DIICOT Botoșani
Un minor care săvârșește o infracțiune beneficiază de o măsură neprivativă de libertate. În schimb, situația se agravează în cazul tinerilor care au devenit majori și unde pedepsele standard pentru pornografie infantilă sunt cuprinse între 1 și 5 ani de închisoare cu executare.
Dacă este vorba despre o formă agravată, pentru astfel de fapte pedeapsa urcă și este cuprinsă între 2 și 7 ani de închisoare cu executare.
„Pedepsele sunt mari pentru asemenea infracțiuni având în vedere că persoanele vătămate sunt minore. În mod obligatoriu evaluăm și un prejudiciu moral adus persoanei vătămate. Cu toate că ea nu se constituie parte civilă, noi ca procurori, ca reprezentanți ai Ministerului Public exercităm din oficiu acțiunea penală și evaluăm, prin infracțiunea asta evident s-a produs o pagubă nu materială, dar morală și evaluăm prejudiciul, 5.000 de euro, 10.000 de euro și exercităm acțiunea penală din oficiu”,
Ciprian Mihai, procuror șef DIICOT Botoșani
Instanța este cea care decide dacă se impun măsuri de sechestru asigurator pe bunuri sau nu.
Dacă suspectul este minor se introduc în proces părinții ca parte civilă responsabilă: „Pentru că părinții răspund la ce fac copiii atât timp cât sunt minori. Asta în cazul în care au bunuri. Dar sunt și cazuri în care nu au nimic. Instituim sechestru, efectuăm verificări și nu găsim nimic”, a mai arătat șeful DIICOT.
Deși DIICOT Botoșani instrumentează deja mai multe dosare pe pornografie infantilă, există și situații unde nu s-au sesizat organele de cercetare penală. Și care au rămas ascunse, victimele fiind supuse unor traume psihice adânci în grupurile de la școală sau de prieteni.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024