Numărul femeilor care patronează afacerile botoșănene a crescut față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit statisticienilor. Creșterea nu este una semnificativă, dacă în luna mai 2014, în Botoșani se înregistrau 2.421 femei afaceriste, anul acesta, în aceeași lună, numărul total a ajuns la 2.520.
Astfel că, procentual, Botoșani se situează sub media țării, de 32,70%, cu un procent de 32,26% din numărul total de afaceriști. În județul Botoșani sunt, potrivit Oficiului Național al Registrului Comerțului, 6.297 administratori de firmă înregistrați (fiind excluse aici firmele cu suspendare temporară a activității, firme radiate sau aflate în dizolvare, faliment, insolvență etc).
Pe primul loc în ceea ce privește femeile care conduc afaceri, se situează, cu excepția municipiului București, județul Galați, ce conduce detașat cu un procent de 37,31%, în timp ce pe locul doi se găsește județul Brăila, cu 37,13% dintre manageri fiind femei.*
*Cifrele sunt reprezentative până la sfârșitul lunii mai al anului în curs.
Bunătăți din Botoșani duse la o expoziție de tradiție din Germania
Oana Sava
Jan 17, 2025
FC Botoșani reia campionatul cu o echipă „grea”: Din păcate nu ne putem alege adversarii – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 17, 2025
Leo Grozavu a semnat cu FC Botoșani un contract pe doi ani și jumătate – VIDEO cu primele declarații
Redacția Botoșăneanul
Jan 17, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile