Prezent la meciul disputat de FC Botoşani pe teren străin cu FCM Bacău, preşedintele clubului local Cornel Şfaiţer, a pus la rândul său rezultatul înregistrat de roş-alb-albaştri pe seama ghinionului.
Oficialul clubului botoşănean a mai spus că, una peste alta scorul este echitabil în condiţiile în care ambele formaţii au avut ocazii importante de gol, însă pentru fotbaliştii botoşăneni chiar şi această remiză este binevenită din punct de vedere moral. „
E adevărat că văd că avem şi neşansa, că mai şi primim goluri pe final, eu sper că vom marca şi noi pe final nu numai să primim. Era o victorie importantă, erau trei puncte, aveam nevoie şi de moral, dar bine că nu am pierdut pentru că până la urmă scorul este echitabil. Au avut şi ei situaţii de a marca, a avut Doboş în a doua repriză, noi am marcat golul cu Matei am avut posibilitatea în prima repriză să deschidem scorul prin Matei, două situaţii clare, dar din păcate nu am reuşit să ţinem de rezultat. Oricum a fost timpul scurt pentru antrenor să îi motiveze, important este pentru moralul jucătorilor că nu am pierdut”, a afirmat şi
Cornel Şfaiţer, preşedinte FC Botoşani.
(G.E.)