Politehnica Iași a ajuns în premieră în grupele Cupei României, iar oficialii ieșeni speră să ajungă cât mai departe în competiția „KO”, potrivit președintelui Cornel Șfaițer.
Echipa din Copou a fost repartizată în Grupa C, alături de UTA Arad, FC Hermannstadt, Sănătatea Cluj, Farul Constanța și Unirea Ungheni, urmând să joace cu primele trei.
Poli Iași a avut noroc la tragerea la sorți a grupelor Cupei României. A evitat echipele grele din SuperLigă, precum FCSB, Rapid sau CFR Cluj, dar și fosta campioană Farul Constanța, din aceeași grupă. Poli va întâlni două echipe de același nivel din prima ligă, UTA Arad și FC Hermannstadt, ambele în Copou, iar în deplasare va juca cu una din cele patru formații din Liga 3 rămase în competiție, Sănătatea Cluj. Ieșenii au șansa de a juca două meciuri acasă, evitând totodată deplasări lungi, la Arad sau Sibiu.
Poli a jucat în acest sezon al SuperLigii atât cu Hermannstadt, cât și cu UTA. La Sibiu, moldovenii au fost umiliți cu 6-2 de FC Hermannstadt, rezultat ce a dus la demisia lui Tony da Silva, iar la Arad echipa din Copou a remizat alb, chiar în urmă cu două zile, în cadrul etapei a 10-a.
Președintele Politehnicii Iași, Cornel Șfaițer, speră ca echipa sa să treacă de grupe și să ajungă cât mai departe în Cupa României. Oficialul din Copou se bucură că Poli va juca două meciuri acasă și va scăpa de deplasări lungi.
„Eu în fiecare an mi-am dorit să ajung cât mai departe în Cupa României, pentru că este o competiție la care țin. Acum am ajuns în grupe și ne dorim să mergem cât mai departe. Am nimerit într-o grupă accesibilă aș spune, jucăm cu UTA, Hermannstadt și Luceafărul Cluj și cel mai mult mă bucură că vom disputa două meciuri acasă, evitând deplasări lungi. Vom juca în deplasare cu o echipă de Liga 3, Sănătatea Cluj, va fi un meci pe care trebuie să-l tratăm cu maximă seriozitate.
Îmi doresc enorm să mergem mai departe, acesta a fost și unul din obiectivele pe care le-am stabilit că jucătorii înainte de meciul din play-off, când am câștigat la Chiajna. Vom juca acasă cu UTA, echipă pe care o știm deja, dar și cu Sibiul, care ne-a învins cu 6-2 în campionat și sunt convins că băieții vor avea reacție și își vor dori o revanșă”, a declarat Cornel Șfaițer, pentru ProSport.
Președintele Șfaițer o dă ca model chiar pe deținătoarea trofeului, Corvinul Hunedoara, care a tratat cu seriozitate meciurile din Cupă în sezonul trecut și a ajuns să câștige finala, participând și în cupele europene.
„Nu va fi ușor, pentru că toate echipele își doresc să meargă mai departe, dar avem șansa noastră. Suntem într-o competiție care oferă multe surprize și în care toate echipele vor să ajungă departe. Corvinul Hunedoara este exemplul cel mai bun că atunci când tratezi serios competiția ai posibilitatea să câștigi un trofeu și să mergi în Europa. Corvinul a fost un model pentru toate echipele din fotbalul românesc”, a completat Cornel Șfaițer.
Etapa 1: Sănătatea Cluj – Farul Constanța, Poli Iași – UTA Arad, Unirea Ungheni – Hermannstadt
Etapa 2: Hermannstadt – Farul, Unirea Ungheni – UTA, Sănătatea Cluj – Poli Iași
Etapa 3: UTA – Farul, Poli Iași – Hermannstadt, Sănătatea Cluj – Unirea Ungheni
Cutremur în ziua votului: Sfaturile pompierilor botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Aproape 3.000 de botoșăneni au votat deja la prima oră a dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
ASTĂZI: România își votează președintele! Sute de mii de botoșăneni așteptați la urne
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
MAI: Zeci de semnalări privind continuarea propagandei electorale în Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Biroul Electoral Central a publicat buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale 2024 – turul I
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024