Din păcate, deși știm cu toții că alcoolul dăunează grav sănătății, unii botoșăneni sunt victimele acestui viciu. Consumul exagerat de alcool a ajuns chiar să omoare oameni.
Un bărbat din comuna Văculești, județul Botoșani în vârsta de 42 de ani a murit tragic. El era cunoscut de vecini ca un consumator al băuturilor alcoolice, iar sâmbătă a început să bea de dimineață.
La un moment dar, din cauza faptului că a consumat atât de mult alcool, i s-a făcut rău, a început să vomite, iar mai apoi a încetat să respire și s-a învinețit.
Membrii familiei s-au alertat imediat. Au sunat la 112, iar la fața locului a fost trimis echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD.
Cadrele medicale au început imediat manevrele de resuscitare, descoperind că bărbatul se înecase cu propria vomă din cauza stării de ebrietate.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauza decesului.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024