Polițiștii botoșăneni au transmis sfaturi utile pentru cazurile în care cetățenii sunt implicaţi în situaţii conflictuale.
Astăzi, 23 februarie, poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi cei din cadrul Poliției orașului Săveni au desfăşurat activităţi de informare pe tema drepturilor victimelor violenţei în familie, accentul punându-se în special pe promovarea prevederilor Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.
Activitatea de informare a populaţiei s-a derulat în zona centrală a orașului Săveni.
Discuţiile poliţiştilor cu cetăţenii au vizat transmiterea unor sfaturi utile în cazurile în care aceştia din urmă sunt implicaţi în situaţii conflictuale, dar şi informații referitoare la modificările legislative apărute în situațiile de violență în familie.
Astfel, cetăţenii au primit materiale tipărite în cadrul parteneriatului inițiat de IPJ Botoșani cu Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, material informativ care precizează condiţiile în care se poate solicita un ordin de protecţie, serviciile de care poate beneficia o victimă şi recomandări pentru persoanele care sunt supuse abuzurilor intrafamiliale.
Recomandări ale polițiștilor atunci când izbucneşte un episod cu violenţe fizice în locuință:
*Sună imediat la 112 dacă eşti în pericol!
*Când nu poţi fugi din casă, încearcă să te închizi într-o cameră cu un telefon şi să suni la poliţie! Dacă nu ai apucat să iei un telefon mobil cu tine, strigă tare ca să te audă vecinii sau deschide geamul şi cere ajutor.
*Nu te adăposti în bucătărie! Acolo sunt cuţite şi alte obiecte cu care agresorul te poate răni.
*Spune-le copiilor să se încuie într-o cameră sau să fugă la vecini/rude de încredere.
După producerea unei agresiuni:
*Pentru siguranţa ta, părăseşte domiciliul dacă agresorul încă mai este în casă sau bănuieşti că se întoarce.Aşteaptă afară, într-un loc sigur, până ajunge poliţia.
*Dacă nu poţi să ieşi din casă sau să te deplasezi pentru îngrijiri medicale/plângere la poliţie, sună la 112 şi vei fi ajutată de urgenţă.
*În cazul în care eşti rănită, nu ezita să mergi la spital pentru un consult medical.Spune-le doctorilor ce ai păţit. Leziunile interne se pot agrava dacă nu le tratezi şi îţi pui viaţa în pericol.
*Până cercetează poliţia locul unde ai fost agresată, nu atinge nici un obiect din acea zonă.Astfel, se vor păstra toate probele şi poziţia lor în cameră:obiecte sparte, haine rupte, lucruri trântite, pete, amprente, etc.
În cazul conflictelor familiale, poliţia poate acţiona în urma depunerii unei sesizări scrise la sediul unităţii de poliţie de pe raza de domiciliu a victimei, în urma unui apel telefonic la ofiţerul de serviciu al secţiei/unităţii de poliţie locale, a unei solicitări la Serviciul Unic de Apel de Urgenţă 112 (care poate fi făcută de oricine are cunoştinţă de astfel de evenimente negative), a unei sesizări verbale făcută direct la agentul de poliţie din dispozitivul de siguranţă publică şi patrulare sau se poate sesiza din oficiu.
Dacă în urma evaluării situaţiei, poliţistul constată existenţa unui risc eminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea victimei să fie pusă în pericol, acesta poate emite un ordin de protecţie provizoriu cu valabilitate de 5 zile.
Botoșăneni AMENDAȚI de polițiști după ce au sunat la 112
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
ACUM: Depunere de jurământ în plenul județean - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
S-a votat: Primăria organizează petrecere de Revelion cu spectacole în stradă
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
ACUM: Ședință la Municipiu, consilierii și-au suflecat mânecile, liberalii puțin dezumflați
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024