(P) Apa este esențială pentru buna funcționare a organismului și pentru starea generală de sănătate. Deși afirmația de mai sus este un lucru cunoscut de către majoritatea oamenilor, puține persoane au un consum adecvat de apă, în fiecare zi. De la menținerea hidratării la eliminarea promptă a deșeurilor metabolice, apa este esențială. Iată cum poți să crești cantitatea de apă pe care o consumi în fiecare zi și cum să beneficiezi de impactul pozitiv al hidratării asupra organismului.
Începe prin a-ți stabili un obiectiv zilnic realist privind consumul de apă. Recomandarea oficială este să bei cel puțin 2 litri de apă pe zi - echivalentul a 8 pahare pline. Nevoile individuale variază, însă, în funcție de sex, vârstă, temperatura din mediu, nivelul de activitate fizică și alți parametri.
Stabilește un obiectiv clar, pentru a avea un scop și a te simți motivat să bifezi această sarcină zilnică. Dacă știi că obișnuiești să consumi foarte puțină apă, alege un obiectiv mai mic decât cei 2 litri pe zi, astfel încât să ai șanse reale să-l atingi. Odată îndeplinit, îl poți crește treptat - de exemplu, cu câte un pahar în fiecare zi - până ajungi la cantitatea dorită.
Multe persoane spun că motivul pentru care nu consumă suficientă apă este că nu o au mereu la dispoziție, că nu le place gustul apei de la chiuvetă ori că au rețineri privind calitatea acesteia și așa mai departe. Prin urmare, ia măsuri, ca să ai mereu apă la îndemână. Comandă pentru acasă un abonament lunar pentru bidoane de apa plată, astfel încât să nu rămâi niciodată descoperit din acest punct de vedere. Investește într-un recipient reutilizabil, de calitate superioară, pe care să îl poți lua mereu cu tine, oriunde mergi. Păstrează-l pe birou, în geantă sau în suportul de pahar din mașină, pentru a-ți aminti să te hidratezi în mod regulat. În plus, un astfel de recipient îți permite să și măsori cantitatea de apă consumată și te ajută să te mobilizezi.
Alarmele periodice pe ceas sau pe telefon te pot ajuta să îți amintești că este timpul să bei apă. Multe persoane se lasă prinse în iureșul activităților zilnice și uită că este nevoie să se hidrateze; alarmă setată din oră în oră te poate aduce cu picioarele pe pământ și îți poate reaminti de nevoia de a bea apă.
Multe persoane se plâng de faptul că apa simplă este lipsită de gust sau că are un gust specific, pe care nu îl agreează. O modalitate eficientă de a crește consumul de apă este prin prepararea apei fructate de casă. Tot ce ai de făcut este să adaugi în carafa de apă felii de fructe sau legume: lămâie, limete, caise, pepene, castravete, căpșuni sau zmeură ori chiar frunze de mentă, pentru a-i da aromă și o savoare deosebită, fără a o încărca și cu zahărul sau aromele artificiale pe care le are apa fructată din comerț.
Există o mulțime de aplicații care îți permit să înregistrezi consumul zilnic de apă, astfel încât să poți trage linie, la final de zi, și să fii mândru de ceea ce ai realizat. Dacă aplicațiile pentru telefon nu te încântă, poți folosi un jurnal alimentar clasic.
Utilizarea unui recipient dedicat, cu un volum ceva mai mare - de exemplu, de un litru - poate face monitorizarea mai ușoară: în loc să înregistrezi fiecare pahar cu apă, vei face o singură notiță, atunci când ai golit recipientul.
Creșterea consumului zilnic de apă este un pas esențial către îmbunătățirea stării de sănătate și a bunăstării generale. Prin implementarea acestor sfaturi practice în rutina zilnică, vei experimenta beneficiile unei hidratări adecvate, care contribuie la menținerea unui stil de viață sănătos.
Sursa foto: Shutterstock
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Studenți de la Suceava, în vizită la Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Doina Federovici: Împreună ducem tradițiile populare mai departe
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Bărbați prinși pe camerele video în timp ce își descărcau „gunoiul” din dubă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime: Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024