Sfinții Botoșanilor - Cum au plâns comuniștii lângă Părintele Paisie Olaru, duhovnicul românilor

Alături de alți doi mari duhovnici botoșăneni - Ilie Cleopa şi Dionisie cel orb de la Colciu – Paisie Olaru este propus pentru canonizare, după cum anunța în 2021 chiar Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei.

Tot atunci, IPS Teofan își manifesta speranța că, până la momentul canonizării, toate cele trei case memoriale ale duhovnicilor amintiți vor fi finalizate.

Odată cu cele trei case memoriale dedicate duhovnicilor care vor fi canonizați, județul Botoșani va fi nu doar unul al geniilor, ci și unul al marilor duhovnici și sfinți, având în vedere că există deja pe aceste locuri o casă memorială dedicată fostului Patriarh Teoctist, de la Tocileni, precum și cea a Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, de la Crăiniceni-Horodiştea.

Părintele Paisie Olaru s-a născut în 20 iunie 1897, la Stroieşti, comuna Lunca, județul Botoşani.

A intrat în obştea Schitului Cozancea - Botoşani în anul 1921, iar un an mai târziu a fost tuns în monahism ca schimonah, primind numele de Paisie. A fost hirotonit diacon în 14 octombrie 1943 şi preot la în data de aprilie 1947. A fost egumen al schitului timp de un an, între 1947-1948.

În 1948 s-a retras la Mănăstirea Neamţ, între anii 1949-1953 a vieţuit la Mănăstirea Slatina-Suceava, iar din 1954, la Mănăstirea Sihăstria. Între anii 1972-1984 a vieţuit la Schitul Sihla. A trecut la cele veşnice în data de 18 octombrie 1990 la Mănăstirea Sihăstria.

O viață de sfânt

Impresionante sunt cuvintele unui părinte contemporan, ivit în lume pe aceleași meleaguri cu Părintele Paisie Olaru. Protosinghel Siluan Antoci s-a născut în satul Stănești, comuna Lunca, din județul Botoșani. A intrat în monahism în anul 1995, la Mănăstirea Pângărați, Neamț. Spre sfârșitul anului 2012, a venit la Mănăstirea Agafton, din Botoșani, unde a rămas până în anul 2015, când a fost chemat la Mănăstirea ”Înălțarea Sfintei Cruci” Brusturi, județul Neamț.

Părintele Siluan Antoci îl pomenește pe marele duhovnic, considerându-se a fi un ucenic al acestuia.

”Părintele Paisie de mic și-a dorit să meargă la viața monahală, era al cincilea copil al familiei. Dar mama lui i-a spus: Dragul mămucii, ai grijă că la mănăstire e canon mare, și să nu te duci cât sunt eu în viață. Părintele a ascultat de mama lui. A mers în Primul Război Mondial. Spunea părintele: În război eram așa, cu ochii la țintă, cu urechea la comanda ofițerului și cu Dumnezeu înainte. Și a venit din război, iar când a ajuns în sat o scoteau pe mama lui din casă, pentru că murise și o duceau la groapă. Și părintele Paisie a spus: Astăzi mor și eu pentru lume. Și după ce a înmormântat-o pe mama sa s-a dus la Mănăstirea Cozancea din Botoșani, acolo unde erau mari duhovnici, făcători de minuni”,

Protosinghel Siluan Antoci, Mănăstirea ”Înălțarea Sfintei Cruci”

În anul 1921, părintele a intrat în ascultare la Cozancea. După care, cu voință și dorind viața pustnicească, după Al Doilea Război Mondial, s-a dus la Mănăstirea Sihăstria și a fost unul dintre cei mai mari duhovnici pe care i-a avut țara noastră.

”Părintele Paisie întotdeauna fugea de cei mari, își ascundea nevoința, nimeni nu știa nici când mânca, nici când dormea, nici când se ruga. Dar tot timpul era treaz. Am cunoscut oameni vindecați de părintele cu rugăciunea sa. Era plin de smerenie și de blândețe, și la toți le spunea: Să ne întâlnim la ușa Raiului! Iar ucenicii îi spuneau: Dar de ce , părinte, la ușa Raiului? De ce nu spui să ne întâlnim în Rai? Și părintele spunea: Dacă ajungem la ușa Raiului strigăm la Maica Domnului și Maica Domnului nu ne lasă la poartă”,

Protosinghel Siluan Antoci, Mănăstirea ”Înălțarea Sfintei Cruci”

Părintele Siluan Antoci își amintește cum Părintele Justin Pârvu a fost la rândul său impresionat de marea putere duhovnicească a celor doi călugări, Paisie și Cleopa, de care aflaseră toți cei pe care comuniștii îi aruncaseră în pușcării.

”L-am auzit pe Părintele Justin Pârvu cum povestea: Eram prin pușcării și nu știu cum am auzit și noi de Părintele Paisie și de Părintele Cleopa, că sunt doi oameni mari la care merge toată țara noastră. După ce am ieșit din pușcărie nu știam cum să fac să ajung la oamenii de care am auzit în temniță. Și m-am dus la Părintele Cleopa, mi-a spus două vorbe. Dar când m-am dus la Părintele Paisie, m-a hrănit, m-a mângâiat și m-a întărit”,

Protosinghel Siluan Antoci, Mănăstirea ”Înălțarea Sfintei Cruci”

”Balaurului i s-a tăiat capul, dar coada lui mult venin are”

Părintele Paisie a trăit cele două războaie mondiale, a trecut prin foametea cumplită, a văzut comunismul întinzându-se precum o hidră roșie. I-a îngăduit însă Domnul să vadă și așa-zisa cădere a comunismului, cădere în care Părintele Paisie nu credea.

”Spunea părintele Paisie că, atunci când a căzut comunismul, în 1989 - el era bolnav la pat încă din 1986 - s-au dus părinții bucuroși să-i spună că a murit Ceaușescu, a căzut comunismul. Iar părintele a spus: Balaurului i s-a tăiat capul, dar coada lui mult venin are. Și uite cum ne înveninează balaurul comunismului până în zilele noastre, că aceștia de astăzi sunt tot bolșevici”,

Protosinghel Siluan Antoci, Mănăstirea ”Înălțarea Sfintei Cruci”

Vizitat de comuniști

Încercaseră comuniștii să îl gonească din mănăstire pe Părintele Paisie Olaru. Era în 1959, când se dăduse Decretul de golire a lăcașurilor de cult. Părintele Paisie trecuse de 60 de ani, înțelegea vremurile și cunoștea planurile celor care izbeau porțile mănăstirilor.

”S-au dus în 1959 la părintele să îl scoată din mănăstire, că a venit Decretul și trebuia să îi scoată pe toți. Comuniștii îi aveau în atenție pe cei mai mari duhovnici. Atunci Părintele Cleopa a fugit în pustie, alții au ajuns în pușcării. Când s-au dus la Părintele Paisie să îl scoată afară, părintele s-a așezat pe un scăunel și a început a plânge. Și când l-au văzut comuniștii aceia demonizați cum plângea – dar el se ruga acolo, cu rugăciunea inimii – au început și ei a plânge, cât erau de demonizați. Și l-au lăsat acolo, pe scăunel, și au plecat. Părintele a rămas în mănăstire aproape singur și așa a fost nădejdea și ajutorul monahilor și al creștinilor, pe care îi ajuta prin rugăciune. Un om cu viață sfântă. Un om cu o lucrare neîncetată”,

Protosinghel Siluan Antoci, Mănăstirea ”Înălțarea Sfintei Cruci”