Discursurile sforăitoare, cu multe cuvinte atent alese, au fost întrerupte la Botoşani de un pensionar MApN, nimeni altul decât Mircea Muraru, preşedintele organizaţiei 8 din municipiul reşedinţă. Acesta a cerut alegeri cu “corectitudine şi demnitate”, deşi acestea nu prea au loc fiindcă nu există contracandidaţi.
Iată câteva afirmaţii făcute de vajnicul PSD-ist.
Membrii noştri nu se vor dădea la aluzii răutăcioase, la calomnii şi insulte. Electoratul să voteze pe cine vor, pe noi să ne voteze cine crede în noi pentru credinţa noastră şi binele făcut ţării.
Deci multe probleme a realizat Guvernul condus de către dl Victor Ponta, cu toate acestea Guvernul este criticat. De către cine? De către unii cărora noi le spunem aşa, mai în paranteze, jigodii. Nu mor caii când vor jigodiile.
Musai trebuie să câştigăm alegerile locale şi parlamentare din 2016. Sub conducerea dlui Ovidiu Portariuc s-au terminat multe lucrări şi altele sunt în implementare. De abia aşteptăm să se termina Cornişa. Organizaţia noastră va ajuta tineretul în formarea de noi politicieni.
Spre final, abia abţinându-se şi el din râs, Mircea Muraru l-a parafrazat pe Dan Spătaru şi pornind de la afirmaţia acestuia, „cântecul este viaţa lui” a continuat: „eu spun că partidul este casa şi viaţa mea”.
Discursul pensionarului PSD-ist a provocat hohote de râs. A fost pupat de mai mulţi colegi, după care deputatul Andrei Dolineaschi a simţit nevoia să ia cuvântul: „cred că este un social-democrat veritabil”. (S.B.)
Misterul locului blestemat din Botoșani unde se află masa tâlharilor, s-ar ascunde comori fabuloase
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
ASTĂZI la Botoșani: O mașină a luat foc din mers, șoferul abia a apucat să sune la 112
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Urmează Zilele Eminescu la Botoșani: Gală națională organizată într-un loc de vis
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
SEARA TRECUTĂ: Razii de proporții în zonele din Botoșani considerate periculoase
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile