Angajaţii de la birouri din cadrul Spitalului de Copii, Psihiatrie şi Maternitate au depus la Consiliul Judeţean o plângere prealabilă prin care este contestat un articol din cadrul hotărârii adoptată în privinţa uniunii celor trei unităţi cu Spitalul Mavromati. Este vorba despre articolul privitor la preluarea personalului total TESA din unităţile sanitare desfiinţate.
Directorul juridic din cadrul Consiliului Judeţean susţine că de fapt atât sindicaliştii TESA cât şi grupurile de salariaţi care au semnat plângerea prealabilă au urmat întocmai paşii legali iar scopul final ar fi îndreptarea către instanţa de judecată. Momentan personalul TESA s-ar afla în zona gri în care încă nu ştiu dacă îşi vor păstra locurile de muncă după apariţia Hotărârii de Guvern privind comasarea spitalelor, motiv pentru care au recurs la luarea măsurilor de siguranţă. „
Avem o plângere prealabilă făcută de un sindicat de la Obstetrică şi de grupuri de salariaţi de la copii şi de la Psihiatrie, cele trei spitale care urmează să fie comasate. Noi dăm răspuns la plângerea prealabilă prin şedinţă de CJ. După aceea ei pot deschide acţiune în instanţă”, a afirmat
Amalia Marian, director juridic CJ.
Practic în hotărârea care a fost adoptată în plenul reunit al CJ este stipulat faptul că vor fi preluaţi toţi salariaţii de la birouri la Spitalul Mavromati, lucru care este imposibil în realitate dat fiind faptul că noua organigramă ar prevedea posturi mai puţine pentru personalul TESA.
„Ei au contestat un articol din Hotărârea CJ cu comasarea, respectiv articolul 3 prin care noi spuneam că sunt preluaţi toţi. Într-adevăr trebuie să fie preluaţi toţi, acesta este textul legal şi avem şi un răspuns la plângerea prealabilă în sensul acesta, că ei sunt preluaţi toţi în momentul adoptării hotărârii CJ, în funcţie de numărul de paturi rezultat la noul spital, se întocmeşte acel normativ de personal, iar în funcţie de acel normativ de personal, se va produce o încadrare pe posturi”, a mai spus
Amalia Marian. Plângerea prealabilă semnată de salariaţii celor trei spitale a fost depusă la Consiliul Judeţean în cursul zilei de vineri, 18 noiembrie 2011.
Gabriela ERDIC