Pe 13-14 va avea loc la Botoşani cea de a treia ediţie a „Miss Tex Cafe Club”. Vineri este programată preselecţia, iar sâmbătă finala. Conform anunţurilor postate de organizatori pe Facebook, concursul va avea 11 finaliste cu tot atâtea premii.
Astfel, câştigătoarea va fi răsplătită cu 500 $, iar ocupantele următoarelor trei locuri cu câte 400 $, 300 $, respective 200$. De asemenea, Miss Popularitate va primit 150 $, iar restul finalistelor câte 100 $. Un premiu special în valoare de 450 $ ce constă într-o intervenţie de mărire a buzelor va fi oferit uneia dintre participante de către dr.Morad Iancu din Bucureşti, fondatorul clinicii „Luxury Aesthetics” , cunoscut drept „Esteticianul Vedetelor”. Finaliste vor susţine patru probe: ţinută de seară, autoprezentare, dans şi costume de baie/lenjerie intimă. Invitată specială la finală, prezentatoare şi totodată membră a juriului va fi Simona Cristina Ştefania Şuhoi, cunoscută publicului larg drept „Simona Sensual”. Aceasta a devenit cunoscută publicului din România prin colaborarea cu publicația Libertatea, unde imaginea nudității sale a fost utilizată pentru prezentarea informațiilor meteorologice. Afirmarea a venit însă odată cu transferul în televiziune în mai 2007, atunci când a semnat un contract pentru emisiunea matinală a postului Kanal D.