Precipitaţiile abundente nu îi determină pe liderii judeţeni ai Cartel Alfa să renunţe la protestul anunţat pentru începutul săptămînii. Luni ei îi aşteaptă pe membrii sindicatelor afiliate, dar şi pe toţi botoşănenii la mitingul din faţa Palatului Administrativ.
„Cartel ALFA continuă programul, inclusiv cu mitingul de azi, deşi vremea este aşa cum este şi vom avea ceva probleme, în special cu cei din judeţ, de la Dersca, Pomîrla, Adăşeni, etc”, ne-a declarat Marius Oroşanu, preşedinte Cartel Alfa Botoşani. Acţiunea are toate autorizaţiile necesare şi se va desfăşura în intervalul orar 14:00 – 16:00. Ca element de noutate, participanţii vor putea să scrie pe manifeste mesaje către conducerea ţării şi Guvern. Acestea vor fi transmise prefectului cu solicitarea de a le da mai departe. Organizatorii se aşteaptă la o prezenţă între 350 şi 500 de persoane.
Botoşăneanul.ro va transmite în timp real desfăşurarea acţiunii de protest, amănunte de la întîlnirea cu şefii judeţului şi tot ceea se va întîmpla important în Piaţa Revoluţiei.
Plan B la Memorialul Ipotești, o expoziție propusă de doi artiști din Cluj
Gabriela Erdic
Jan 12, 2025
O tânără actriță din Botoșani cooptată într-un serial de succes
Gabriela Erdic
Jan 12, 2025
Polițiștii au făcut un nou „recensământ” al șoferilor, au găsit și beți și posibil drogați
Sergiu Bălășcău
Jan 12, 2025
Primarul fermier de la Ipotești: Vindeam brânză în piață și nu mi-e rușine – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Jan 12, 2025
24 de ani de pușcărie! Femeia care a omorât mai mulți muncitori condamnată de judecători
Redacția Botoșăneanul
Jan 12, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile