Şi sindicaliştii din educaţie şi-au deşertat sacul cu probleme la întâlnirea care a avut loc la Prefectura Botoşani şi la care au participat pe lângă şefii judeţului, parlamentari, reprezentanţi ai patronatelor şi lideri ai organizaţiilor sindicale de la Botoşani.
Viorica Ocu din cadrul Ligii Sindicatelor din Învăţământ a menţionat că legea educaţiei din 2011 este aplicată parţial, nefiind norme metodologice privind consiliul de administraţie şi numirea directorilor, deblocarea posturilor din învăţământ pentru personal nedidactic, la Botoşani fiind înregistrate mai multe unităţi şcolare care funcţionează sub numărul normal al salariaţilor din această categorie.
„Salarizare proastă pentru personalul nedidactic, avem personal nedidactic angajat care primeşte sub salariul minim pe economie, noi vom face o sesizare săptămâna viitoare la ITM, deci nu se poate ca un muncitor, un îngrijitor să aibă un salariu de 500 de lei”, a declarat
Viorica Ocu. De asemenea sindicaliştii din educaţie s-au arătat nemulţumiţi şi de ordonanţa 17 care prevede acordarea drepturilor financiare câştigate în instanţă în mai multe tranşe.
O altă nemulţumire ridicată de sindicaliştii din educaţie a fost privitoare la numirea directorilor din fruntea unităţilor şcolare. „
O problemă care ar fi a noastră este de politizare a funcţiilor de conducere în şcoli şi este o problemă care am vrea să nu mai fie, să nu mai fie numiri politice şi totul să fie pe competenţe”, a mai spus
sindicalista.
Citeşte şi:
Rădăşanu vrea o fabrică de zahăr şi patroni în comisiile de licitaţie