Reprezentanţii Ligii Sindicatelor din Învăţământ au încheiat convenţii cu un număr de şase instituţii bancare în vederea efectuării operaţiunii de reţinere a cotizaţiilor membrilor de sindicat, după ce în urma unui ordin de ministru prin care acestea nu se mai pot opri prin sistemul edu.sal.
Băncile cu care sindicaliştii au încheiat convenţii sunt BCR, BRD, Transilvania, Raiffeisen, Banc Post şi CEC, în cazul cadrelor didactice care au carduri de salarii la alte unităţi fiind efectuate operaţiuni interbancare.
„Va fi exact ca la o plată programată, se numesc mandate directe, la o anumită dată se reţine suma de bani stabilită în mandat, deci omul întâi a dat prin semnătură că este de acord să i se reţină suma de 8 lei, 9 lei şi la o anumită dată se face debitarea de către bancă iar comisionul îl suportăm noi”, a declarat
Liviu Axinte, preşedinte LSI. Cotizaţia plătită de membrii LSI constă în 1% din salariul de încadrare. Sindicaliştii nu au renunţat însă la acţiunile promovate în instanţă privind reţinerea cotizaţiei pe edu.sal, considerând această măsură ca fiind discriminatorie faţă de alte categorii de bugetari.