Liderul uniunii judeţene a CNSLR Frăția a participat vneri dimineaţă la conferinţa de presă săptămânală a PSD Botoşani. Acesta a făcut referire la acţiunile de stradă din Botoşani şi din restul ţării, exprimându-şi convingerea că oamenii sunt supăraţi pentru orgoliul nemăsurat al actualei puteri, pentru tratarea cetăţenilor cu nesimţire şi că demiterea lui Raed Arafat nu a fost decât scânteia declanşării manifestaţiilor.
„Mi-i jenă pentru lozincile care le-au adus, dar imediat îmi aduc aminte de atitudinea faţă de popor. Mă întreb, dacă Băsescu rămâne până la finalul mandatului, cum o să reprezinte românii până la finalul mandatului când i-au transmis ieşi afară javră ordinară?” a afirmat
Ştefan Ţarcă. El a amintit de afirmaţiile preşedintelui României: „profesorii produc nesimiţiţi”, „sistemul sanitar este corupt”, „poliţişti sunt corupţi”. Totodată, a dezavuat şi deschiderea de paradă către dialog a actualei puteri în condiţiile în care el a dat exemplul Botoşaniului, unde nu s-a respectat prevederea legală de a se organiza lunar şedinţe de dialog social.
„Nici măcar cele care spun legea nu au avut loc”, a afirmat
preşedintele CNSLR Frăţia Botoşani, care a adăugat că nu îşi aminteşte când a avut loc ultima întrunire a amintitului grup „dacă au fost rare”. Ţarcă nu îmbrăţişează nici părerea unui alt lider sindical, precum că primul reprezentant al Guvernului în Botoşani ar fi demnitarul cel mai deschis către dialog: „este părerea lui”.
(S.B.)