De ieri, 22 noiembrie, lumea sindicală este mai săracă cu un suflet.
Octavian Luca, Vicepreşedinte al Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel ALFA”, s-a stins din viaţă neaşteptat, fulgerător, lăsând împietrite de durere inimile familiei şi ale colegilor.
Cu profundă tristeţe, membrii Biroului Executiv al CNS „Cartel ALFA” îi aduc un pios omagiu şi sunt alături, în aceste clipe de adâncă durere, de familia lui şi de toţi cei care l-au cunoscut şi iubit.
Dispariţia lui Octavian Luca, Vicepreşedinte al CNS „Cartel ALFA”, îndurerează şi întristează întreaga mişcare sindicală căreia i s-a dedicat cu cinste şi cu pasiune încă din anul 1990.
Octavian Luca avea 52 de ani.
Şi-a început activitatea sindicală reprezentându-şi cu multă dedicare colegii mineri de la Teliuc-Hunedoara. A fost apoi Secretar naţional al Federaţiei Sindicatelor Miniere din România iar din 1994 a fost ales Vicepreşedinte al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Miniere din România, devenită apoi Centrala Naţională Confederativă a Sindicatelor Miniere din România, Centrala Naţională Minieră, actualmente Federaţia Naţională Mine-Energie (FNME), funcţie pe care a exercitat-o, în urma alegerilor succesive, până în anul 2008.
Din 1997 până în 2006 a fost Preşedintele Consiliului Director al Asociaţiei Profesionale Miniere din România. Din anul 2002 era membru al Comisiei „Relaţii de muncă şi politici salariale” din cadrul Consiliului Economic şi Social, comisie pe care a şi prezidat-o între anii 2004-2005.
La Congresul CNS „Cartel ALFA” din noiembrie 2008 a fost ales Vicepreşedinte al confederaţiei, funcţie pe care a exercitat-o cu simţ de răspundere şi deosebită dăruire şi onestitate, până în ultima clipă a vieţii. În acest an a făcut parte din Comisiile de negociere privind salarizarea bugetarilor şi legea pensiilor.
Astăzi, în sufletele noastre, ale colegilor de la CNS „Cartel ALFA”, a rămas un gol imens. Am pierdut un coleg, am pierdut un prieten, am pierdut un OM cu suflet mare!
Bunule prieten, nu te vom uita niciodată!
Biroul Executiv al CNS „Cartel ALFA”