După ce a vizitat şantierul unde se ridică o sută de case, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului a mers şi în tabăra de sinistraţi, aflată în imediată apropiere. Aici Elena Udrea a fost întîmpinată cu multă căldură de zeci de dorohoieni, majoritatea femei şi copii, care s-au îmgrămădit să o pupe şi să o îmbrăţişeze. „Sînteţi mai frumoasă ca la televizor, mai naturală”, i-a spus una din bătrînele care locuieşte la module stîrnind zîmbetele celor prezenţi. O altă pensionară a vrut să îi pupe mîna, însă aceasta a refuzat un asemenea gest, lucru care nu l-a făcut însă şi atunci cînd oficialităţile judeţului au întîmpinat-o cu o astfel de formă de politeţe. „Data asta am venit fără ciocolate”, a afirmat zîmbind oficialul guvernamental, aluzie la precedenta vizită la Dorohoi, cînd a fost criticată că a oferit dulciuri copiilor sinistraţilor. Tot din acelaşi motiv Elena Udrea a anunţat că îşi ia rămas bun în afara maşinii de teren cu care urma să plece deoarece geamurile din spate nu coboară decît pînă la jumătate, amintind astfel indirect de luările dure de poziţie alte posturilor TV centrale care i-au reproşat că a împărţit dulciuri copiilor din maşină, fără ca măcar să coboare geamul pînă jos.
Mașină din Botoșani implicată într-un accident, motociclist dus urgent la spital
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Noul subprefect și-a pregătit discurs la sugestia partidului, dar nu l-a mai citit – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Angajatul unei bănci care nu poate simți durerea ajunge la Happy Cinema – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Gabriel Galan a depus jurământul de subprefect în fața unei asistențe ridicată în picioare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile