Crucea Roşie Română a donat 155 de aragaze persoanelor afectate de inundaţii din judeţele Buzău, Botoşani şi Tulcea. O donaţie importantă a venit şi din partea BRD, care s-a alăturat apelului umanitar lansat de Crucea Roşie Română pentru ajutorarea victimelor inundaţiilor, cu o donaţie de 25.000 de euro.
Donaţia a fost folosită pentru achiziţionarea a 155 de kituri de bucătărie care constau în aragazuri, butelii pentru aragaz şi vase de bucătărie, conform propunerii făcute de echipa Crucii Roşii, pe baza evaluărilor efectuate în zonele afectate de inundaţii. Au fost ajutate cele mai grav afectate familii din zonele inundate, respectiv câte 50 sau 55 de familii din cele trei judeţe. “Considerăm că la ora actuală nevoile umanitare de urgenţă şi cele imediate au fost acoperite sau se află în curs de acoperire, prin urmare eforturile noastre în zonă vor fi orientate către sprijinul pe termen mediu şi pentru refacere”, a declarat Ioan Lefter, directorul general al Crucii Roşii Române.
Apă oprită pe mai multe străzi din municipiu din cauza unei avarii
Oana Sava
Nov 25, 2024
FC Botoșani egalată pe final în derby-ul Moldovei – VIDEO
Oana Sava
Nov 25, 2024
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024