Dispute între sinistraţi şi un preot din Dorohoi. Oamenii din tabăra de sinistraţi de la marginea municipiului Dorohoi s-au arătat dezamăgiţi de gestul unui preot din localitate care a venit la module în ajunul Bobotezei pentru a vesti Botezul Mîntuitorului Iisus Hristos şi pentru a binecuvînta locuinţele prin stropire cu apa sfinţită. Potrivit oamenilor, preotul respectiv ar fi luat bani de la aceştia în situaţia în care era conştient de faptul că mare parte dintre cei din tabără au rămas fără agoniseala de o viaţă şi sunt necăjiţi. De cealaltă parte, preotul neagă că ar fi luat vreun leu de la sinistraţi.
Indignată de gestul preotului s-a arătat o pensionară din tabăra de sinistraţi care susţine că, în cazul ei a avut de unde să îi dea pentru că a „
venit cu ajunul”, însă în alte cazuri ale persoanelor de la module, nici un membru al familiei nu are venituri sau au copii mulţi. „
Eu am dat că am oleacă de pensie, dar alţii nu au deloc şi le-a luat banii. I-am dat 30 de lei lui. Putea spune, domnule sunteţi necăjiţi, nu îmi mai daţi bani, că eu de ruşine am dat, dar tu ca preot care ştii că ai peste limită iar aceştia sunt amărîţi, nu lua domnule….eu nu obiectez pentru mine ci pentru cei care au cîte şase copii şi tu îi iei banul domnule. Tu popă care poţi ajuta un om că ai de unde, dar tu iei şi de pe morţi şi de pe vii”, a povestit
Didina Bumbacsinistrată din Dorohoi. O altă familie care l-a primit pe preot în Ajun susţine că la rîndul său l-a plătit, dar că faţa bisericească a făcut şi gesturi omenoase şi a dat la alţii din tabără din banii primiţi. „
A luat, a luat. Nu trebuia să ia că spunea şi un părinte care a mai fost pe aici şi spunea că nu trebuia să ia banii. Acum nu mai ştiu se auzea că lua de la unii, dădea la alţii, acum nu ştiu, de la mine a luat că i-am dat cinci lei, i-a dat femeia, dar nu are nimic, na…”, a spus şi
Iulian Grădinariu un alt
sinistrat.
Am fost în tabără dar nu am luat nici un ban
De cealaltă parte preotul se apără şi susţine că nu a luat nici un ban de la nici un sinistrat, din contră le-a mai dat el din propriul buzunar. „
Am fost în tabăra de sinistraţi dar nu, nu am luat niciodată nici un ban, băieţii sunt martori în această privinţă şi nu s-a luat nici un ban de la sinistraţi. Nu, nu am făcut aşa ceva, pentru că eu chiar cînd am văzut bătrîni am dat înapoi, nu numai la sinistraţi, dar de la ei nu am luat de la niciunul. M-am dus aşa ca să nu îi uităm şi pe ei deşi ei nu sunt la locuinţele lor, sunt la module”, a explicat
preotul Constantin Ciobanu. Preotul a mai spus că doar o parte dintre enoriaşii sinistraţi l-au primit în module, unii refuzînd să îi deschidă uşa.