Botoşănenii ale căror case au fost distruse sau avariate de inundaţiile de la sfîrşitul lunii iunie trebuie să şi le reconstruiască singuri. Atît Guvernul, cît şi reprezentantul său în teritoriu, au subliniat că statul ajută persoanele calamitate doar cu materiale de construcţii şi, eventual, cu punerea la dispoziţie a unui teren. În schimb, de ridicarea propriu-zisă a noilor imobile trebuie să se ocupe sinistraţii. Practic, nu se va contracta nici o firmă de specialitate pentru executarea lucrărilor.
„Sînt o mulţime de oameni care şi-au manifestat dispoziţia. Voluntariatul, acesta este cuvîntul cheie, solidaritatea dorohoienilor cu dorohoienii, a botoşănenilor din judeţ cu dorohoienii. Eu am văzut la şedinţă (şedinţa Consiliului Local Dorohoi, n.r.) s-a ridicat un consilier şi a spus «eu îţi fac o casă», n-are importanţă să-i dau numele. Pe mine m-au sunat mulţi şi mi-au spus «hai, cînd începeţi, că vreau să fac şi eu o casă». O să se adune încet-încet”, a afirmat prefectul Cristian Roman. Joi, la o întrunire cu primarii din judeţ, acesta a făcut un apel către cei care nu au avut probleme din cauza inundaţiilor să ajute la construcţia unor imobile într-un program „O comună – o casă construită în judeţ”.
În total trebuie construite 490 de noi case deoarece evaluările finale arată că 53 au fost distruse, iar altele 437 prezintă pericol de prăbuşire şi nu mai pot fi locuite.
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024