O femeie din Dorohoi a chemat-o disperată pe ministrul Elena Udrea să îi arate propria casă şi gradul în care a fost afectată. Dorohoianca i-a povestit Elenei Udrea că, locuinţa ei a fost evaluată de o comisie constituită la nivel local din reprezentanţii mai multor instituţii, dar care i-ar fi răpit orice speranţă la vreun ajutor. La capătul puterilor, femeia a vrut să îi arate ministrului stricăciunile majore făcute de inundaţii. „
Au zis că să nu sperăm că o să şi primim ajutor, e o chestie de statistică, că dacă o să fie ceva o să trebuiască să vină pe şubred să ne măsoare, trebuie să fie ceva milimetric probabil. Reprezentanţii comisiei pe care i-au trimis ne-au spus să nu sperăm la nimic. Casa mea a avariată în proporţie de 70%, dorm în maşină, mai sus în zonele mai înalte, că nu se ştie dacă nu o mai veni”, a declarat o
sinistrată din Dorohoi care a afirmat că nmele său nu este important. Ministrul Elena Udrea a ascultat oful femeii şi a ţinut să o liniştească spunîndu-i că toţi sinistraţii vor fi sprijiniţi de stat, în măsura gradului de afectare. „
Problema ştiţi care este, casele din chirpici încă sunt moi, de aia trebuie să vină şi specialişti să vadă, măi casa asta mai merge sau nu mai merge. Noi am venit acum doar să vedem, dar în urma noastră trebuie să vină specialişti care să decidă, casa asta pică, sau aici trebuie doar lemn, aici trebuie altceva. De aia am făcut aceste comisiile ca să ştim care sunt pagubele, iar ajutorul va veni”, i-a liniştit
Elena Udrea pe sinistraţi. Spre deosebire de preşedintele Traian Băsescu care şi-a mai pierdut cumpătul cînd a fost luat la rost de oameni, Elena Udrea a fost de un calm desăvîrşit şi a vorbit continuu cu oamenii promiţîndu-le ajutor.