Adresa electronică pusă la dispoziţie de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) pentru depunerea de către părinţi a unor sesizări privitoare la strângerea de bani în şcoli, a stârnit şi nu prea interes din partea celor cărora se adresează. Doar două reclamaţii au ajuns în atenţia inspectorilor şcolari, făcând referire la solicitarea de către conducerile de şcoli sau a cadrelor didactice a unor sume infime.
Într-un liceu din Botoşani un părinte a reclamat faptul că, elevilor li s-au solicitat bani pentru cumpărarea unor atlase geografice care costă undeva la 10 sau 20 de lei. Un alt părinte, din Dorohoi de această dată, a sesizat faptul că, elevilor li s-au cerut bani pentru cumpărarea cataloagelor, în condiţiile în care unul costă în jur de 10 lei. Ambele plângeri s-au rezolvat prin telefon, nefiind necesară deplasarea inspectorilor la unităţile respective.
„S-a primit o reclamaţie de la un părinte cum că la un liceu din Botoşani s-ar fi cerut bani copiilor de clasa a V-a pentru a achiziţiona atlase geografice şi la o şcoală din Dorohoi, conducerea şcolilor a solicitat părinţilor bani pentru cataloage, ceea ce este total anapoda faţă de cum ar trebui să fie pentru că şcoala are bani alocaţi pentru cataloage sau carnete de elevi din fondurile alocate de consiliile locale”, a declarat
Daniel Botezatu, inspector şcolar general adjunct IŞJ. Şi cu toate că există semnale în rândul părinţilor despre sume mai mari care ar fi strânse în unele grădiniţe sau şcoli, sub forma cunoscutului „fond al clasei”, totuşi puţini dintre cei care ar fi nevoiţi să scoată din buzunar sume cât de cât consistente depun eforturi pentru stoparea acestui fenomen. (G.E.)