Deși trupul neînsuflețit al băiatului se află la această oră la Biserica Penticostală, rudele au decis ca slujba de pomenire să aibă loc la un lăcaș de cult mai aprope de zona unde stătea
Claudiu Fedoreanu. Așadar, zeci de tineri s-au adunat la
Biserica Antonie cel Mare, de pe strada Tiberiu Crudu pentru a-i aprinde o lumânare și bineînțeles pentru a lua parte la slubă.
În jurul orei 17:00, așa cum a fost menționat și pe pagina de socializare, preotul alături de cei prezenți au oficiat așa cum se cuvine momentul religios. La intrare în lăcașul de cult apropiații au lipit și o poză în care Claudiu zâmbește și nimic nu pare să prevestească tragicul accident.
Slujba de înmormântare va avea loc mâine, 14 noiembrie 2014, începând cu ora 12:00.
Reamintim că botoșăneanul de 22 de ani a sfârșit într-un mod cumplit pe o șosea din Cluj. O șoferiță grăbită a efectuat o manevră inconștientă, care a avut urmări fatale atât pentru ea cât și pentru cel care a fost
Claudiu Fedoreanu. Contul de socializare al băiatului a fost și este plin cu mesaje de condoleanțe, de reproșuri la adresa șoferițelor și de îmbărbătare pentru frații băiatului,
Petronel și
Cornel.
(Ș.V.)
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
Trupul lui Claudiu, tânărul decedat în teribilul accident de la Cluj a fost depus la biserică