Sâmbătă, 25 mai, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a slujit Sfânta Liturghie la Parohia Pacea din Botoșani. Cu această ocazie, ierarhul a sfințit Aşezământul Social „Sfânta Irina”, aflat în vecinătatea locașului de cult.
Sâmbătă dimineață, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul s-a aflat în mijlocul comunității botoșănene din Parohia Pacea.
Aici, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Nichifor a adresat celor prezenți un cuvânt cu folos duhovnicesc referitor la rugăciunea „Tatăl Nostru”:
„Să înțelegem că Dumnezeu lucrează în zilele noastre, lucrează în istorie și, atunci când doi sau trei ne adunăm în numele lui, Domnul este în mijlocul nostru și lucrează cele care ne sunt trebuincioase. Nu întâmplător ne-a învățat să Îl numim în rugăciune „Tatăl nostru”.
Nu stăpânul nostru, deși este, nu Dumnezeul nostru, deși este, nu Marele Creator, deși este și singurul, ci „Tatăl nostru” înțelegând din aceasta că, precum tatăl cunoaște voile pruncului, înainte ca pruncul să și le poată formula și să poată rosti cuvinte, cunoaște dorurile și nevoile cele mai adânci și le împlinește, tot astfel și Tatăl nostru cel din Ceruri știe durerile noastre și nu se bucură de îngrijorările și necazurile noastre.
Dar trecând prin acestea și cunoscând puterea Lui, și noi ne întărim în legătura cu El, creștem și nu ne mai temem cu ușurință de amăgirile acestei lumi. De aceea, în această unire suntem mai puternici. Mulțumim lui Dumnezeu și mulțumim unii altora!”, a spus Preasfințitul Părinte Nichifor, potrivit doxologia.ro.
Ca o încununare a tuturor eforturilor depuse la zidirea Centrului Social „Sfânta Irina”, părintele Mihai-Marian Macuc a primit din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei Crucea „Sfântul Ierarh Dosoftei”, iar tuturor celor care s-au implicat în aceste lucrări, ierarhul le-a acordat distincții de vrednicie. Totodată, preoții Eugen Vornicu și Gheorghe Andrișescu au primit hirotesia întru iconom stavrofor.
După slujbă, soborul slujitor a mers în vecinătatea locașului de închinare unde Preasfințitul Părinte Nichifor a sfințit noul Aşezământ Social ocrotit de Sfânta Irina.
Spațiul este amenajat și compartimentat astfel: „Sala Pistis”, aflată la subsol și destinată activităților social culturale ale parohiei, „Sala Elpis” – capela mortuară, „Sala Agapis”, destinată activității de donare de haine pentru copii, precum și un apartament parohial pentru diverse nevoi sociale.
Lucrările de zidire a casei sociale au fost demarate la inițiativa și prin purtarea de grijă a preotului paroh Mihai Marian Macuc, fiind posibile prin jertfa și osteneala enoriașilor parohiei, precum și prin sprijinul donatorilor și binefăcătorilor.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024