În prima duminică după Rusalii, comunitatea creştină sărbătoreşte Duminica tuturor Sfinţilor, cinstind acum, laolaltă şi după cuviinţă, pe cei mai vrednici fii ai neamului omenesc. Purtînd hramul acestei sfinte sărbători, capela din incinta Penitenciarului Botoşani va sărbători al patrulea hram după terminarea amplelor lucrări de extindere, pictură, amenajare şi dotare în anul 2007, fiind de atunci în măsură, prin mijlocirea preotului Florin Marcu, a răspunde tuturor cerinţelor duhovniceşti ale credincioşilor creştini, în principal a celor din rîndul persoanelor private de libertate.
Intitulată sugestiv „Duminica tuturor sfinţilor”, capela îşi deschide porţile tuturor creştinilor care vor dori să participe la slujba Vecerniei Mari sâmbătă, 29 mai 2010, orele 18.00 şi duminică începând cu ora 09.30 la slujba Sfintei Liturghii, alături de lucrătorii Penitenciarului Botoşani şi membri ai familiilor acestora. Accesul în incinta Penitenciarului se va efectua pe baza buletinului/cărţii de identitate, sîmbătă începînd cu ora 17,30 şi duminică începînd cu ora 9, nefiind permisă posesia telefoanelor mobile.
ANUNȚ Primăria Mihai Eminescu privind acordarea unor înlesniri la plata amenzilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
S-a stabilit programul etapei XVII-a din Superliga: Cu CINE joacă FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
Comunicat PNL: Dna Alexandra Huțu a demonstrat din nou că doarme în papuci – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024