Cadrele didactice de la Şcoala de Cooperaţie sunt de-a dreptul şocate! Colegii profesorului ridicat de DIICOT pentru sex cu elevii nu pot crede că acesta ar fi fost în stare să facă aşa ceva.
Unii dintre ei avansează ideea unei posibile răzbunări a unei persoane care ar avea ceva cu profesorul.
„Cred că este o eroare, refuz să cred aşa ceva. Este un profesionist, este foarte strict cu elevii în sensul bun al cuvântului, ţine foarte mult la curăţenie, la ţinuta elevilor în restaurante. Cred că vrea cineva să îi facă rău”, este declaraţia dată de un coleg.
P.L. a revenit de vreo doi ani la Şcoala de Cooperaţie şi activează ca profesor de specialităţi. Mai exact, el predă discipline ce ţin de industria ospitalităţii, având o aplecare spre restaurante, unde de altfel îşi şi ducea elevii. Aceasta şi pentru că o bună parte a activităţii sale de la catedră consta de fapt în ore de practică.
Conducerea unităţii de învăţământ refuză să poarte discuţii pe tema anchetei derulate de DIICOT şi care a ieşit astăzi la iveală. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
DIICOT a ridicat un profesor acuzat că făcea sex cu elevii
Mailat a ales noua echipă după ce a refuzat Botoșaniul
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Traseul urșilor de la Comănești și Roșcani: Puncte de întâlnire la Plopenii Mari și Săveni
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Nova Apaserv Botoșani anunță întreruperea apei potabile pe mai multe străzi din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile