Locomotiva unui tren accelerat care circula de la Botoşani spre Suceava a luat foc, marţi seară, în zona localităţii sucevene Dumbrăveni, mai multe echipaje de pompieri deplasându-se la faţa locului.
Potrivit
Mediafax, incendiul izbucnit la locomotiva unui tren care circula pe ruta Botoşani-Vereşti a fost lichidat în jurul orei 18:30, a declarat şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, colonel Ion Burlui, care a precizat că pompierii supraveghează în continuare locomotiva. Burlui a declarat că cele patru echipaje de pompieri ale ISU Suceava care au intervenit la faţa locului au reuşit să lichideze incendiul, care a fost provocat de spargerea unui rezervor de ulei de la transformator.
Călătorii au fost evacuaţi
"Forţele noastre rămân în misiune de supraveghere", a spus şeful ISU Suceava, care a precizat că se aşteaptă răcirea componentelor locomotivei întrucât există pericolul ca uleiul din rezervorul spart să curgă şi să se aprindă. Burlui a mai spus că o altă locomotivă din Vereşti urmează să preia cele trei vagoane ale trenului şi să le tracteze. Trenul accelerat 1555, a cărui locomotivă a luat foc marţi seară, avea în compunere trei vagoane, care în urma incendiului au fost decuplate de la locomotivă în condiţii de siguranţă, iar pasagerii au fost evacuaţi.
Incendiul a izbucnit la locomotiva trenului între localităţile Bucecea (Botoşani) şi Vereşti (Suceava), în zona Dumbrăveni.