Cu mărțișoare, bineînțeles. Ele au oferit câte un mărțișor fiecărui bărbat care le-a ieșit în cale pe Pietonalul Unirii, însă nici femeile nu au fost uitate, primind câte un simbol al primăverii inclusiv comerciantele ambulante de ghiocei și mărțișoare. Reacțiile oamenilor au fost cât se poate de diverse, de la un simplu mulțumesc la solicitări de a face o poză împreună sau întrebări de genul
”cu cine trebuie să votăm?”. Asta poate și pentru că mărțișoarele erau ținute într-o pungă alb-roșie cu sigla PSD.
"Vă doresc să aveți parte de o primăvară plină de iubire și armonie, aducându-vă în dar un firav mărțișor, simbol al primăverii, care, prin spiritul sau să rămână cât mai mult în sufletul dumneavoastră. La mulţi ani tuturor femeilor și nu uitați să fiți iertătoare și blânde căci bunătatea e singura formă de superioritate umană. Într-o lume în care toți sunt răi, voi să fiți bune, în care toți sunt neiertători, voi să iertați mereu, într-o lume care e injustă și incorectă, voi să vă faceți datoria pentru conștiința voastră”, a fost mesajul transmis de
Tereza Nica, președinte Organizația Municipală de Femei a PSD Botoșani.
200 de mărțișoare au fost împărțite de social-democratele de la municipiu.
(S.B.)
[[galerie-foto]]
CUM A FOST ANUL TRECUT:
Bătaie politică pe Mărţişor, floarea politicii în stradă, de la umbra bărbatului la… am aripi să zbor - GALERIE FOTO