În urma unor controale derulate de comisarii din cadrul Gărzii de Mediu Botoşani în cadrul săptămânii precedente un număr de două societăţi agricole au fost sancţionate, fiind depistate cu nereguli. Şi dacă una dintre aceste societăţi a „scăpat” relativ ieftin, adică cu o sancţiune de 1.500 de lei, în cazul celei de-a doua, amenda aplicată a fost în cuantum de 30.000 de lei, adică 300 de milioane de lei vechi.
„În urma verificărilor făcute la unităţile de mecanizare şi chimizare culturi agricole s-a constatat că o parte din societăţile agricole nu deţin autorizaţii de mediu iar cele care deţin gestionează îngrăşăminte chimie, produse fitosanitar fără fişe de securitate a acestor produse şi fără depozitarea în locuri special amenajate. Pentru aceste fapte două societăţi agricole au fost sancţionate cu două amenzi cuprinse între 1.500 şi 30.000 de lei”, a declarat
Rodica Zelincă, comisar şef Garda de Mediu Botoşani. Nici una dintre aceste sancţiuni nu a fost contestată, iar procesele verbale întocmite de comisari la faţa locului au fost semnate.