După ce, sambătă, părinţii şi soţul Mădălinei Manole s-au evitat la pomana de nouă zile, se pare că bătranii au revenit la ganduri mai bune, se precizează în publicaţia Libertatea. Soţii Manole nu mai vor custodia nepoţelului lor, ci il vor ajuta pe ginere să il crească. Beatrice Comăniceanu, avocatul angajat de părinţii Mădălinei Manole pentru a cere custodia nepotului lor, Petru jr, a anunţat, ieri, că cei doi bătrâni nu vor mai solicita ajutorul instanţei. “
M-a sunat nepotul clienţilor mei şi mi-a spus să nu mai depun acţiunea. Mi-a explicat că părinţii Mădălinei s-au gândit mai bine şi, de dragul micuţului, speră să se înţeleagă pe cale amiabilă cu ginerele lor, Petru Mircea”, a declarat
Comăniceanu.
Ar fi fost sfătuiţi de duhovnic
Cu alte cuvinte, cei doi speră să se împace cu soţul Mădălinei şi să stabilească împreună în ce măsură se vor implica în creşterea şi în educarea bebeluşului de
un an şi o lună. Potrivit unor surse apropiate familiei, duhovnicul părinţilor Mădălinei ar fi cel căruia i se datorează această schimbarea bruscă de atitudine. Se pare că sâmbătă, după pomana făcută pentru Mădălina, preotul i-a “muştruluit serios” pe cei doi, pentru că şi-au acuzat ginerele că ar fi împins-o pe cântăreaţă la sinucidere. Petru Mircea, soţul Mădălinei Manole, nu era însă la curent, ieri, cu aceste noutăţi. “
Nu ştiu nimic de acţiunea lor. Cât despre o înţelegere… nu avem cum să rezolvăm vreo problemă, pentru că nu am mai vorbit deloc”, a declarat
Petru Mircea.
Pe strada cîntăreţei sinuciderile s-au ţinut lanţ
“
Mai bine s-ar numi strada sinucigaşilor, decât strada Mădălina Manole”, susţin câţiva localnici de pe strada Griviţa, din oraşul Otopeni, unde a locuit artista. Mădălina Manole este al patrulea caz de sinucidere de pe strada Griviţa, afirmă vecinii cântăreţei. “
Zona asta parcă-i blestemată. În afară de Mădălina, de-a lungul anilor, aici s-au mai omorât alţi trei oameni, iar o femeie a fost ucisă de soţul ei. E ceva malefic la la mijloc. Când am auzit că Madălina Manole s-a otrăvit, am rămas şocată. O femeie care are tot ce vrea, să ajungă să-şi ia viaţa! E lucrătura diavolului”, a declarat Nela Dan, o femeie care locuieşte aproape de casa artistei. Potrivit acesteia, nu mai departe de anul trecut, un vecin al Mădălinei s-a spânzurat.