Un şofer din Botoşani a fost luat în vizor de o echipă de poliţişti în urma unei misiuni specifice de supraveghere şi control.
În data de 13 ianuarie 2017, în jurul orei 23.00, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani a oprit pentru control, în localitatea de frontieră Vârfu Câmpului, judeţul Botoşani, un autoturism marca Mercedes Sprinter, înmatriculat în România, condus de Nicolae M., în vârstă de 37 de ani, domiciliat pe raza judeţului Botoşani.
Cu ocazia efectuării controlului, polițiștii de frontieră au constatat că în interiorul acestuia se află mai mulți saci de rafie ce conțin obiecte de artizanat.
Autovehiculul a fost condus la sediul serviciului unde a fost inventariată întreaga cantitate de obiecte artizanale, rezultând 6.833 bucăți ouă încondeiate din lemn, suporturi cu logo “Timișoara”, “Băile Felix”, “România”, linguri de lemn, solnițe, tocătoare, pături de lână, cămăși populare.
Bărbatul a declarat că a achiziționat marfa cu scopul de a o comercializa pe raza județului Botoșani şi nu deţine documente legale pentru aceasta. Politistii de frontieră au indisponibilizat în vederea confiscării întreaga cantitate de bunuri, în valoare totală de 23.250 lei, iar cetățeanul a fost sancționat contravențional.
2 milioane de euro pentru parcuri fotovoltaice din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Marcel Ciolacu și-a anunțat DEMISIA după pierderea alegerilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Dintr-o „joacă”: Copii prinși pe camerele de supraveghere că au dat foc unui container
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024