Permis de conducere fals, identificat de poliţiştii dorohoieni asupra conducătorului unui vehicul oprit în trafic
Luni, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Municipiului Dorohoi, au oprit în trafic pentru control un autoturism marca Renault 19, înmatriculat în Franţa şi condus de R. AMAR de 33 ani, din municipiul Dorohoi. Pentru a-şi dovedi calitatea de conducător auto acesta a prezentat poliţiştilor dorohoieni un permis de conducere eliberat de autorităţile italiene la data de 18.02.2009. Verificările efectuate de poliţiştii dorohoieni au stabilit însă că R. AMAR nu figurează în bazele de date ale autorităţilor italiene cu permis de conducere italian, existând indicii că permisul de conducere prezentat la conntrol este fals.
În aceste împrejurări, faţă de R. AMAR au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de
uz de fals şi conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere. Totodată se efectuează cercetări pentru stabilirea suspecţilor care au falsificat permisul de conducere deţinut de R. AMAR.