Două autoturisme s-au izbit în urmă cu puţine minute în apropierea staţiei Petrom din Calea Naţională. Din câte se pare, accidentul s-a produs ca urmare a asigurării precare la plecarea de pe loc.
Şoferul unei Skoda, ce era parcată pe partea dreaptă a străzii, pe sensul de ieşire din oraş, a încercat să plece la drum, însă a fost surprins din spate de către un VW Golf. Conducătorul auto de pe Volkswagen nu a putut evita impactul şi a lovit maşina din faţa sa în partea stângă-faţă.
În urma impactului şoferul din Skoda, care potrivit martorilor era mai în vârstă, a fost transportat la Spitalul Judeţean, fără a avea însă răni grave. Acesta ar fi motivat că nu a văzut autovehiculul din spate din cauza soarelui care se reflecta în oglinzi. Poliţiştii au început măsurătorile, iar circulaţia în zonă a fost întreruptă.
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024