Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie R. Moldova, care s-a prezentat la control, la volanul unui autoturism fără a deține un permis de conducere valabil.
În data de 5 noiembrie 2024, în jurul orei 17:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a ieși din ţară, un cetățean din Republica Moldova, care conducea un autoturism, înmatriculat în Moldova.
Cu ocazia efectuării controlului, acesta nu a putut prezenta permisul de conducere. Având suspiciuni cu privire la deținerea unui permis de conducere valabil, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat faptul că permisul cetățeanului figurează ca fiind suspendat.
Bărbatul a declarat că în luna august a acestui an i-a fost reținut permisul în România, însă nu a reținut perioada pentru care dreptul de a conduce îi este suspendat. Totodată, trecând mai mult de o lună de la reținere, a considerat că nu mai este sub efectul sancțiunii.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere valabil sau cu dreptul de a conduce suspendat, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.
Tragedie în Ajunul Crăciunului: Casa unei familii din județ, mistuită de foc
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Garda de Mediu Botoșani la final de an: Sute de controale și amenzi uriașe pentru nereguli ecologice
Andreea Coțovanu
Dec 24, 2024
Măsuri agresive la FC Botoșani după o discuție Iftime - Ciobotariu
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Colindele unor elevi au adus lumină și bucurie în centrele vârstnicilor din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Dincolo de datorie: Polițiștii de frontieră au împărțit daruri și zâmbete copiilor nevoiași
Andreea Coțovanu
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile