În ziua de 12.02.2010, în jurul orei 14.00, poliţiştii botoşăneni au depistat în trafic pe strada Sucevei din municipiul Botoşani un autovehicul condus de R. IOAN de 62 ani, din comuna Copălău, judeţul Botoşani.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0.53 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Faţă de R.IOAN se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, urmând a se propune soluţie procedurală.
În ziua de 12.02.2010, în jurul orei 16.40 a fost depistat în trafic, pe strada Primăverii din municipiul Botoşani autoturismul marca OPEL condus de C. CRISTI de 33 de ani, din comuna Curteşti, judeţul Botoşani.
Cu prilejul activităţilor de legitimare s-a constatat că autorizaţia provizorie de circulaţie a autoturismului era valabilă până la data de 09.02.2010.
De asemenea, întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0.50 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Faţă de C. CRISTI se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având o concentraţie alcoolică peste limita legală, urmând a se propune soluţie procedurală.
În noaptea de 12/13.02.2010, în jurul orei 00.30, în timp ce conducea autoturismul marca Renault pe strada Calea Naţională din municipiul Botoşani, B. ALEXANDRU de 34 de ani, din municipiu a pierdut controlul volanului, impactând un autoturism marca Peugeot care se afla parcat regulamentar pe partea dreapta a drumului, pe sensul de mers.
Fiind depistat de către poliţişti, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 1.00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Faţă de acesta se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, urmând a se propune soluţie procedurală.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024