Tânărul surprins de polițiști beat la volan, în două rânduri a fost reţinut pentru 24 de ore de oamenii legii.
Poliţiştii botoşăneni au fost sesizaţi duminică prin apel 112 despre faptul că un conducător auto care se deplasa pe strada Barbu Lăzureanu a acroşat două vehicule parcate, după care a părăsit locul faptei.
În urma verificărilor efectuate de echipajul de poliţie ajuns la locul solicitării, autovehiculul implicat în accident a fost depistat parcat pe strada Dreptăţii, iar conducătorul auto, un tânăr în vârstă de 28 de ani, a fost identificat în incinta unui bar din apropiere.
Acesta a fost testat alcoolscopic, valoarea rezultată fiind de 1,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, urmare a cercetărilor efectuate s-a stabilit că la data de 17 noiembrie 2018, după ce a provocat scandal în incinta barului sus menţionat, a condus autoturismul în timp ce se afla sub influenţa băutuilor alcoolice (la testarea alcoolscopică a rezultat valoarea de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat). Tânărul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele său a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere sub influenţa alcoolului şi conducere fără permis, pe numele său fiind emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024