(P) Multe dintre activitățile comerciale au trecut online, adresându-se unui număr mai mare de utilizatori. Odată cu acestea a crescut şi numărul companiilor care oferă servicii de curierat.
În contextul în care presiunea este mare pe angajații firmelor de curierat și concurența tot mai mare, a apărut şi necesitatea de personalizare a serviciilor, de gestionare eficientă și îmbunătăţire a acestora. În acest sens au fost dezvoltate şi software de curierat, soluţii ce eficientizează activitatea companiilor de curierat, eficientizează organizarea sarcinilor şi a timpului de lucru.
Softwarele de curierat sunt soluţii de automatizare a activităţilor companiilor de curierat. Vin cu numeroase instrumente şi unelte ce ajută la buna organizare a sarcinilor, urmărirea activităţii generală şi sunt esenţiale pentru dezvoltarea unor relaţii cu clienţii sănătoase.
Astfel de software de curierat pot fi personalizate, adaptate necesităților companiei. Integrarea lor înseamnă organizare, eficiență, creșterea randamentului de lucru, totodată înseamnă automatizarea întregului proces de lucru, fapt ce reduce presiunea umană şi duce la îmbunătățirea activității generale.
Delivero vine cu soluţii complete de gestionare a serviciilor de curierat, livrare de colete, livrare la domiciliu şi nu numai. Integrarea acestora nu doar că facilitează organizarea întregii activități dar oferă opţiunea de a prelua sarcinile dispecerilor suplimentari în perioadele de supraaglomerare.
Instrumentele puse la dispoziție de acesta permite eficientizarea şi monitorizarea în timp real a activității, iar aceste aspecte duc la îmbunătățirea serviciilor. Funcțiile de urmărire a coletelor şi etichetare permit clienților să verifice în timp real poziția acestora, fapt ce ajută la îmbunătăţirea relaţiilor cu clienţii.
Delivero software de curierat reprezintă soluţia ideală pentru companiile care oferă servicii de curierat, pentru companiile care realizează livrări la domiciliu şi pentru firmele a căror activitate este de livrare de alimente la domiciliu. De asemenea este potrivită pentru companiile care nu doresc să externalizeze serviciile de curierate, preferând să gestioneze în regim propriu comenzile realizate în regim online.
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Primele exit poll-uri: Bătaie între Lasconi și Călin Georgescu pentru turul II
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024