În curând, Fiscul i-ar putea înştiinţa pe contribuabilii botoșăneni prin e-mail despre sumele pe care le au de plată sau despre popririle care urmează să le fie puse pe conturi.
Un proiect lansat în dezbatere publică prevede că încă 35 de documente vor putea fi transmise de Fisc pe cale electronică. Ar ajunge astfel mai repede decât prin poştă. ANAF deja a decis ca de la anul să nu mai primească pe hârtie declaraţii care pot fi depuse online. Oamenii de afaceri spun însă că mai sunt multe de făcut atât pentru reducerea birocraţiei cât şi pentru îmbunătăţirea sistemelor informatice ale statului.
Cele mai noi propuneri pentru informatizarea relaţiei dintre Fisc şi contribuabili vin din partea Ministerului Dezvoltării şi Administraţiei Publice. Un proiect de ordin lansat în dezbatere publică prevede 35 de acte să poată fi transmise de Fisc pe adresa de mail sau numărul de fax al contribuabilului. Astfel ar putea fi comunicate mult mai rapid, pe căi electronice, titluri executorii, înştiinţări de poprire, decizii referitoare la obligaţiile de plată şi alte documente şi somaţii. Pe termen lung Fiscul vrea să apeleze chiar şi mai mult la tehnologie.
„Gândim în viitor prim intermediul adreselor de mail crearea unei reţele şi să comunicăm chiar şi video”, afirmă Ionuţ Mişa, şeful Direcţiei Mari Contribuabili din ANAF.
Însă, până la videoconferinţele dintre contribuabili şi funcţionarii fiscului, mai sunt multe probleme de rezolvat. La un eveniment organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României oamenii de afaceri au propus ca Ministerul Finanţelor şi Fiscul să-şi modernizeze şi site-urile. Patronii spun că pierd ore întregi din cauza unui cod de verificare pe care bazele de date ale Finanţelor îl cer de fiecare dată când afişează situaţia unei firme.
„Dacă unul dintre partenerii noştri are probleme la TVA eu sunt cel în culpă, pentru că nu am dreptul să-mi deduc TVA-ul ori să stăm să facem 10.000 de interogări pentru fiecare partener este o muncă titanică”, declară Cristi Rusu, reprezentantul unei companii.
Şi nu este singura problemă.
„Aceşti custozi ai bazelor de date care până la urmă sunt instituţii ale statului nu comunică între ei, nu au interoperabilitatea aceasta pe linie de IT, pe care, repet, în 2016 mi-e destul de greu să înţeleg”, afirmă Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României.
De anul viitor, funcţionarii ANAF de la ghişee nu vor mai primi pe hârtie declaraţiile care pot fi depuse online. Fiscul a testat ideea prima oară în Capitală. A avut parte de rezultate mixte.
„Am făcut un experiment la Bucureşti şi nu le-am mai primit în iulie pe hârtie. Ştiţi care a fost rezultatul? Că nu s-au mai depus. E vorba de un tradiţionalism, de o inerţie, pe care trebuie să o învingem”, declară Dragoş Doroş, preşedintele ANAF.
Totuşi, reprezentanţii Fiscului par să fi ajuns la concluzia că vorba bună e mai eficientă decât pedeapsa, aşa că acum încearcă să comunice mai bine, în speranţa că asta îi va ajuta să strângă mai repede, mai mulţi bani de la contribuabili. Sursa: Digi24.
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Tragedie fără margini: A plecat la ceruri directoarea unui liceu din Botoșani
Oana Sava
Nov 27, 2024
Șofer scos din trafic de polițiști și dus direct la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ACUM: Liderii PSD în fața botoșănenilor, ultima sută de metri până la parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024