Alegerile parlamentare din acest an ar urma să aibă loc pe 1 Decembrie
Pentru un botoșăneni este posibil ca Ziua Națională a României să fie resimțită ca o sărbătoare națională care poate aduce schimbarea și în județul nostru.
Iar acest lucru s-ar putea produce prin oferta electorală pe care o vor avea alegătorii, cel puțin pe lista Partidului Național Liberal condus la Botoșani de Valeriu Iftime.
Pentru că nu se vor mai regăsi pe liste aceiași oameni care candidează de aproape două decenii la Botoșani, fără să-și fi legat în tot acest timp numele de vreun proiect de anvergură pentru județ.
Abia în aceste zile, Valeriu Iftime a început să pună în practică la nivelul partidului viziunea și dorințele pe care le-a avut dintotdeauna de la factorul politic.
Iar asta înseamnă, pe lângă reformă, și cooptarea în PNL a unor oameni noi care au performat în domeniile lor de activitate și care pot demonstra într-adevăr că pot face ceva pentru Botoșani și botoșăneni.
Ultimele discuții purtate de președintele PNL cu sfătuitorii de încredere au fost privitoare la alegerile parlamentare de la începutul iernii.
PNL Botoșani va comanda un sondaj care va fi efectuat de un institut din București pentru a analiza o serie de propuneri în oglindă cu intenția de vot din partea alegătorilor.
Valeriu Iftime, președinte PNL Botoșani
„Am avut o discuție mai întâi cu oamenii cu care mă consult eu la nivel de primari și de credibilitate în partid, să putem stabili o listă de vreo zece propuneri de deputați și cinci de senator. Cu cei zece pe care i-am interogat, i-am găsit, i-am propus noi, vom face un sondaj de opinie prin care să vedem nivelul de notorietate, creșterea vizibilității, toate aceste lucruri”,
Discuțiile au fost purtate cu persoane care au performat în propriile afaceri și care nu și-au legat numele de politică în trecut.
Atât pe Senat cât și pentru Camera Deputaților Valeriu Iftime a discutat cu Gheorghe Ciubotaru de la Electro Alfa dar și cu Anca Boldea, administratorul farmaciilor Anca Farm. De asemenea, ar putea fi inclus printre numele din sondaj și Ovidiu Jitaru, unul dintre cei patru acționari de la Elsaco.
Valeriu Iftime, președinte PNL Botoșani
„Nu este vorba numaidecât despre ce vrea poporul, ci și despre ce vrea și partidul. Om disponibil să lucreze pentru partid, o serie de aspecte mult mai interesante, notorietate la nivel național, cum te poți impune să ai o opinie ascultată în Parlament”,
Pe lista de propuneri se mai regăsesc prefectul Sorin Cornilă, primarii Dan Oloeru și Romică Magopeț, avocatul Ionela Aiftincă, Luciana Buliga, tot din domeniul farmaceutic sau Bogdan Dăscălescu, actualul vicepreședinte al Consiliului Județean.
Lista este în continuare deschisă și pentru alte persoane din mediul de afaceri care ar cocheta cu ideea de a intra în politică pentru a fi parte din procesul legislativ în următorii patru ani.
Unii dintre rușii cu domicilii false la Botoșani ar fi fost agenți sub acoperire în Occident
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
Filmul „Vis.Viață”, în premieră pe 23 și 24 noiembrie la Happy Cinema Botoșani
Oana Sava
Nov 21, 2024
Post scos la concurs pentru a treia oară la Botoșani
Oana Sava
Nov 21, 2024
Suflu nou la Jandarmeria Botoșani: Două tinere au îmbrăcat uniforma
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024