Principalele formațiuni politice de la Botoșani și nu numai s-au aflat spre finele anului trecut și începutul lui 2016 în febra sondajelor de opinie pentru stabilirea candidaților cu cele mai multe șanse la alegerile locale din 5 iunie 2016.
Neoficial, la PNL potențialii candidați ar fi fost nevoiți să scoată din buzunare în jur de 5.000 de lei pentru a afla cum stau în fața electoratului. Pentru unii, banii au fost aruncați efectiv pe fereastră pentru că rezultatele sondajelor s-au dovedit a fi dezastruoase.
În mod paradoxal, acțiuni similare de sondare a populației efectuate de alte partide, pare că s-au finalizat cu rezultate aproape opuse. Cel puțin asta vrea să arate liberalul Viorel Coman, aspirant la fotoliul de primar și care în sondajul PNL ar fi luat doar câteva procente în timp ce, la PSD (?!) ar fi explodat la 26%.
”Am primit zilele trecute un mail de la PSD Botoșani, cu un material care mă pune serios pe gânduri. Este lucrat într-un mod cât se poate de profesionist în ideea în care există o grafică și un set de măsuri care trebuie luate în cazul candidaturii, nu același lucru s-a întâmplat cu sondajul pe care l-am plătit”, a scris Coman pe FB.
Liberalul a mai menționat că din discuțiile avute cu cunoscuți sau membri ai familiei, nici unul dintre ei nu s-a regăsit în situația în care să fi fost contactat de o persoană care a efectuat sondajul electoral.
Mi se pare incredibil, cum unii oameni politici, pot să se joace cu demnitatea altor semeni de-ai lor. Așa, îmi explic, graba cu care s-a dorit "rezultatul", adică, cât mai urgent. După cele întâmplate la partid, (mă refer la președintele de carton ) cred ca atât dlui cât și dl Flutur Cătălin nu sunt străini de acest linșaj! De asemenea nu cred că și ceilalți colegi de-ai mei din PNL au avut scorul atât de slab precum au dorit dlor să se arate. Vă întreb: În cazul meu, dacă ați fi dv., ați mai susține astfel de "oameni"?”, a mai spus Coman.
O situație similară se regăsește și la PNL Tg. Jiu unde o parte dintre liberalii care au intrat în sondaje își cer banii înapoi după ce ar fi constatat că respectivul studiu sociologic nici măcar nu a fost efectuat. (G.E.)
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Ciolacu la un pas de dezastru: USR îi cere să își recunoască înfrângerea
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Renașterea Botoșaniului pune presiune pe Poli Iași înaintea derby-ului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
După 37 de ani de aşteptare, barajul Vârfu Câmpului intră pe agenda Guvernului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024