Candidatul liberal la funcţia de primar al municipiului Botoşani a făcut publice vineri câteva puncte din programul „Botoşaniul liberal, Botoşaniul pentru botoşăneni”. El a arătat că acestuia i s-a prelungit numele cu „pentru că mai sunt multe de făcut”, asta „ca să nu avem discuţii la divorţ”.
Astfel, printre prevederile din acest program Gheorghe Sorescu a menţionat protejarea intereselor tuturor cetăţenilor, depolitizare, analiza şi eliminarea suprataxelor, analiza gradului de îndatorare, rambursarea rapidă a datoriilor, analizarea proiectelor în derulare care consumă fonduri publici, inventarierea spaţiilor şi terenurilor Primăriei şi oferirea lor în parteneriate public-privat pentru proiecte de interes public şi înfiinţarea Universităţii Mihai Eminescu. Oficial programul va fi lansat cu ocazia adunării generale a organizaţiei municipale care va avea loc pe 14 mai. Sorescu a arătat că programul se va aplica deoarece peste un an va interveni „divorţul” la Primărie, adică echipa de conducere PDL va fi învinsă în alegeri şi va părăsi structurile la vârf ale municipalităţii.