Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Sorescu, participă la manifestările prilejuite cu ocazia comemorării a 75 de ani de la pogromul de la Dorohoi.
Miercuri, 8 iulie 2015, la Dorohoi, sunt în plină desfășurare manifestările prilejuite de Comemorarea a 75 de ani de la pogromul anti-evriesc de la Dorohoi.
O delegație a Consiliului Județean condusă de președintele Gheorghe Sorescu a participat la ceremonia de comemorare a victemelor pogromului care a avut loc în Cimitirul Evreiesc din Dorohoi. La ceremonie au participat reprezentanți ai administrație publice locale și centrale, membri ai comunităților evreiești din țară și din afară, cetățeni ai municipiului Dorohoi, precum și invitați din Israel.
Președintele Consiliului Județean în scurta sa alocuțiune le-a mulțumit celor prezenți, urmași ai supraviețuitorilor și chiar supraviețuitori ai acelor evenimente, că au venit la această manifestare și și-a exprimat recunoștința față de suferințele indurate de aceștia alături de familiile lor.
”Momentul de azi semnifică, că noi, cel puțin cei prezenți ca simpli cetățeni sau ca reprezentanți ai autorităților locale și centrale, ne opunem ignorării trecutului. Înseamnă că nu ne ascundem să vorbim despre culpabilitate și responsabilitate.”, a declarat Gheorghe Sorescu.
Ceremonia de comemorare s-a încheiat printr-o acțiune de strigare a numelor victimelor a acelor evenimente și o depunere de coroane de flori la mormântul acestora.
Manifestările continua pe parcursul întregii zile, în program fiind inaugurarea ”Muzeului Istoriei evreilor din Moldova de Nord”, un mars denumit al vieții și al speranței, susținerea unui simpozion, ceremonii religioase și momente artistice. Evenimentul se va încheie prin susținerea unui spectacol de către Ansamblul ”Rapsozii Botoșanilor” și a unui recital de către invitatul special Shmuel Barzilai.
Tot în cadrul acestui spectacol organizatorii vor oferi distincții și aprecieri diferitelor personalități prezente, printre care și președintele al CJ Botoșani, Gheorghe Sorescu.
[[galerie-foto]]
Redacția Botoșăneanul
Jan 31, 2025
Mașină izbită de un camion la Flămânzi, trei persoane au scăpat ca prin minune
Gabriela Erdic
Jan 31, 2025
Prefectul iese iar din tipare: A chemat o comisie la altcineva „acasă” – VIDEO
Gabriela Erdic
Jan 31, 2025
Cursuri gratuite de vorbit în public și leadership oferite liceenilor de Toastmasters Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Jan 31, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile