„Pentru a nu o lungi prea mult”, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Sorescu a evitat să comenteze ordinul de serviciu semnat de şeful ierarhic, în speţă, Florin Ţurcanu prin care îi va fi controlată activitatea din poziţia pe care o ocupă în fruntea instituţiei.
Gheorghe Sorescu a explicat că va oferi o declaraţie cu privire la această situaţie unică pentru toate publicaţiile mass-media de la Botoşani şi căruia i-a dat citire de pe o bucată de hârtie punând astfel punct comentariilor.
„Am avut credința că lucrăm profesionist, că lucrăm în echipă și că avem încredere deplină în ceea ce facem. Ordinul de serviciu al președintelui prin care îmi este verificată activitatea în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean de către salariați din cadrul instituției nu o să îl comentez, dar pot să spun că pentru anul 2012 există un raport al Curții de Conturi care verifică activitatea Consiliului și implicit și atribuțiile delegate pe care le-am avut asta ca să simplific și să ușurez activitatea colegilor de serviciu care mă verifică. Mă aflu într-o situație inedită, nouă, care impune de la această dată să am o altă atitudine și abordare a ceea ce fac”, a fost unica declaraţie a lui
Gheorghe Sorescu.
(G.E.)
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
N-a fost glumă! Ţurcanu a ordonat control la Sorescu şi Judele