Planurile noului prefect de schimbare a aspectului Palatului Administrativ nu se opresc doar la lucrări exterioare. Noul prim reprezentant al Guvernului în județ are ceva gânduri și la interior.
Sorin Cornilă intenționează să coboare tablourile botoșănenilor care au ocupat funcția de prefect după revoluție.
Consideră inacceptabil faptul că în întreg Palatul Administrativ nu există vreun însemn la nivel ”indoor” al Prefecturii, care este proprietara imensei clădiri.
Iar Consiliul Județean are chiar mai multe.
Ca atare, dorește ca acea galerie a prefecților inaugurată în al doilea mandat al lui Cristian Roman să fie înlocuită cu denumirea instituției și sigla Guvernului astfel încât și Prefectura Botoșani să se alinieze unităților similare din alte județe.
Sorin Cornilă a intra în posesia unor astfel de modele de la alte prefecturi.
”Eu nu țin să îmi văd poza pe un perete. Eventual, putem monta acele tablouri în altă parte, dar acolo trebuie să fie denumirea instituției”,
Sorin Cornilă, prefect.
La etajul 1 al Palatului Administrativ, cabinetele prefectului și președintelui Consiliului Județean se învecinează printr-o sală de ședințe.
Pe peretele exterior al acesteia, Consiliul Județean a montat tablourile președinților din 1992, anul înființării instituției, iar Prefectura pe cele ale prefecților de după revoluție.
Doar că, în afara unor cazuri excepționale, mandatul președintelui de CJ este de patru ani, pe când prefecții sunt înlocuiți mult mai des și aproape că în fiecare an mai trebuie așezat câte un tablou astfel încât spațiul rămas liber se tot restrânge.
De altfel, primul nivel al imobilului din zona zero a Botoșanilor a devenit un fel de muzeu foto al șefilor de la județ.
Pe lângă pozele înrămate ale președinților CJ și prefecților, pe pereți au fost agățate și cele ale vicepreședinților, secretarilor generali, directorilor și a administratorului public care au ocupat aceste funcții în ultimele trei decenii.
Până ce să își pună în practică planurile privind firma instituției, Sorin Cornilă a dispus actualizarea plăcii cu numele ocupanților postului de prefect.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
ASTĂZI: România își votează președintele! Sute de mii de botoșăneni așteptați la urne
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
MAI: Zeci de semnalări privind continuarea propagandei electorale în Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Biroul Electoral Central a publicat buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale 2024 – turul I
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
MM Stoica a găsit vinovatul pentru eșecul cu Botoșani: Mai avea puțin și ducea zidul în poartă
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Iarna se instalează în forță: Ninsori abundente și viscol în toată țara
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024