PNL-iști din Botoșani, Suceava, Iași, Neamț și București au răspuns sâmbătă invitației Organizației Femeilor Liberale (OFL) și Tineretului Național Liberal (TNL) de a participa la conferința ”Împreună pentru viitor” organizată la sala Eminescu a Hotelului Rapsodia.
La eveniment a participat și senatorul Nicoleta Pauliuc, președintele OFL, inițiatoarea proiectului legislativ ”Protejăm viitorul!” ce are ca obiectiv protejarea copiilor în mediul online și crearea unui spațiu digital mai sigur pentru minori.
Prezent la dezbatere, prefectul a felicitat OFL și TNL pentru organizare, precum și parlamentarei care a inițiat acest proiect legislativ.
”V-ați gândit vreodată cum arată România pe care o lăsăm moștenire copiilor noștri? Dacă vrem o Românie dezvoltată, prosperă, noi trebuie să o facem! Toate proiectele mari de dezvoltare ale județului și ale municipiului Botoșani au fost realizate de noi, de PNL și de oameni politici de dreapta, de liberali”,
Sorin Cornilă, prim-vicepreședinte PNL Botoșani.
Acesta a adăugat că liberalii au viziunea și determinarea necesare de a schimba lucrurile în bine, iar primarii partidului împreună cu consilierii locali o demonstrează.
”Iar PNL a dovedit în toți acești ani că este partidul marilor investiții și al dezvoltării. Iar pentru a dezvolta județul Botoșani, orașele și comunele, trebuie să câștigăm alegerile! Iar eu sunt convins că putem câștiga alegerile din 2024 la Botoșani. Sunt convins de asta! Știm cum să facem asta, știm să câștigăm! Sunt mulți colegi cu vechime în partid care au dus multe bătălii electorale și politice și ei știu foarte bine faptul că dacă suntem uniți și nu acționăm pentru alte interese, dacă fiecare membru PNL crede și este motivat, dacă tragem toți, dacă suntem toți implicați, putem câștiga alegerile din 2024 în județul Botoșani”,
Sorin Cornilă, prim-vicepreședinte PNL Botoșani.
Fostul consilier județean a precizat că obiectivul PNL pentru 2024 este câștigarea alegerilor, exprimându-și convingerea că ”vom reuși” întrucât ”Partidul Național Liberal are în ADN-ul său reușitele și victoriile!”
”Unitatea este forța noastră cea mai puternică. În fața provocărilor, uniți vom depăși toate obstacolele și vom construi un viitor mai bun pentru copiii noștri! Competiția pentru încrederea și votul românilor reprezintă testul cel mai greu pentru orice om politic, dar a lăsa în urmă o țară mai bună reprezintă obiectivul suprem. Și acest obiectiv mie îmi dă puterea și mă motivează să intru într-o bătălie politică, indiferent de cât de greu ar fi. Ponderea partidului nostru în politica din județul Botoșani poate fi la un nivel mult mai bun, de aceea este imperios necesar să prezentăm electoratului nostru fidel, dar și celorlalți alegători, principiile și valorile esențiale care definesc politica liberală cu accent pe democrație, egalitate de șanse, onestitate și meritocrație”,
Sorin Cornilă, prim-vicepreședinte PNL Botoșani.
Numele acestuia este unul dintre cele vehiculate pentru o posibilă candidatură la președinția CJ.
Cutremur în ziua votului: Sfaturile pompierilor botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Aproape 3.000 de botoșăneni au votat deja la prima oră a dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
ASTĂZI: România își votează președintele! Sute de mii de botoșăneni așteptați la urne
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
MAI: Zeci de semnalări privind continuarea propagandei electorale în Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Biroul Electoral Central a publicat buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale 2024 – turul I
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024