Polițiștii rutieri l-au prins drogat la volan, aparatul special arătând că acesta se afla sub influența cocainei.
Andreea Bălan (35 de ani) trece prin momente cumplite. Asta după ce soțul ei, botoșăneanul George Burcea (32 de ani), s-a ales zilele trecute cu dosar penal.
Soțul cântăreței Andreea Bălan a dat de necaz, după ce în urmă cu trei zile a fost prins în trafic sub influența substanțelor interzise. Potrivit surselor Click!, pe 21 februarie, la ora 10.00, acesta conducea un Mitsubishi și a fost tras pe dreapta pe Bd. Eroilor, din localitatea ilfoveană Voluntari, la doar câteva străzi distanță de locuința sa.
”A fost testat cu aparatul Drug Test și a ieșit pozitiv la cocaină. A fost băgat în mașina Poliției și dus la IML, unde i-au fost recoltate probe de sânge și de urină. Acesta a fost cooperant și se vedea în comportamentul lui că ceva nu este în regulă”, a dezvăluit sursa citată.
Se pare că soțul Andreei Bălan era filat de polițiști de mai mult timp
Bărbatul, care este actor de profesie, nu a avut ghinionul să dea de un filtru, ci a fost oprit special. Se pare că el era filat de oamenii legii, fiind cunoscut drept consumator de mai mult timp. Lui George Burcea i s-a întocmit dosar penal, iar polițiștii așteaptă acum buletinul toxicologic de la medicii legiști, în care va fi trecută concentrația de cocaină pe care o avea în organism, dar și cum substanța i-a putut influența capacitatea de a conduce un autoturism pe drumurile publice.
”Dosarul va ajunge pe masa procurorului și apoi va fi trimis în judecată. Potrivit Codului Penal, fapta se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la un an, de obicei cu suspendare”, au explicat sursele Click!.
Soțul Andreei Bălan nu mai are voie să conducă
Din momentul în care a fost prins drogat, soțul Andreei Bălan a fost nevoit să-și lase mașina în stradă. El nu mai are voie să conducă până la definitivarea dosarului, iar dacă va fi condamnat permisul îi va fi anulat. Pentru a putea șofa din nou, George va trebui să dea examen, însă, după o perioadă de aproximativ doi ani de la condamnare. Atunci va fi considerat reabilitat.
Coincidență sau nu, zilele trecute artista a vorbit despre un posibil divorț de acesta, dând de înțeles că el este cel vinovat de faptul că relația lor nu mai funcționează.
Andreea și George s-au căsătorit în 2017 și au împreună două fetițe: pe Ella Maya, de 3 ani 4 luni, și pe Clara Maria, care pe 4 martie va împlini un an.
(Foto: Click!)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024